Omagiu marelui poet în Parcul Sub Arini- Sibiu

Mihai Eminescu a fost probabil unul dintre cei mai compleți oameni de cultură ai României, datorită cunoștințelor sale din domenii diferite: drept, filozofie, literatură, ziaristică, politică, economie.

A reușit prin poeziile sale să ridice limba română pe cele mai înalte culmi ale expresivității, căci limba în care ne exprimăm noi astăzi cele mai adânci gânduri, sentimente și năzuințe, este fără îndoială limba eminesciană.

A luptat activ pentru propășirea spirituală și morală a poporului român, a muncit cu penița în mână până la epuizare, pentru a deschide ochii unui popor îndobitocit și ignorant incapabil să observe că direcția în care țara mergea va afecta viitorul a zeci de generații care vor urma, și nu în ultimul rând, a demonstrat cum nu se putea mai bine că țara noastră trebuie să meargă pe drumul ei.

Ziua Culturii este celebrată în aceeași zi cu nașterea lui Mihai Eminescu, ceea ce reprezintă un omagiu pentru marele poet, recunoscut la nivel internațional și tradus în circa 60 de limbi.

                                                                Educația e cultura caracterului, cultura e educația minții!

Iată …două mii de ani aproape de când ea au ridicat popoare din întunerec, le- au constituit pe principiul iubirii aproapelui, două mii de ani de când biografia fiului lui Dumnezeu e cartea după care se crește omenirea. Î

nvățăturile lui Buddha, viața lui Socrate și principiile stoicilor, cărarea spre virtute a chinezului La-o-tse, deși asemănătoare cu învățămintele creștinismului, n-au avut atâta influență, n-au ridicat atâta pe om ca Evangelia, această simplă și populară biografie a blândului nazarinean a cărui inimă au fost străpunsă de cele mai mari dureri morale și fizice, și nu pentru el, pentru binele și mântuirea altora.

Și un stoic ar fi suferit chinurile lui Hristos, dar le-ar fi suferit cu mândrie și dispreț de semenii lui; și Socrate a băut paharul de venin, dar l-a băut cu nepăsarea caracteristică virtuții civice a anticității.

Nu nepăsare, nu despreț: suferința și amărăciunea întreagă a morții au pătruns inima mielului simțitor și, în momentele supreme, au încolțit iubirea în inima lui și și-au încheiat viața pământească cerând de la Tată-Său din ceruri iertarea prigonitorilor.

Astfel a se sacrifica pe sine pentru semenii săi, nu din mândrie, nu din sentiment de datorie civică, ci din iubire, a rămas de atunci cea mai înaltă formă a existenței umane, acel sâmbure de adevăr care dizolvă adânca dizarmonie și asprimea luptei pentru existență ce bântuie natura întreagă.”

scria în  Timpul, 12 Aprilie 1881, gazetarul Mihai Eminescu.