Unirea Principatelor reprezintă un moment de o însemnătate crucială în istoria României, iar Alexandru Ioan Cuza a fost simbolul acestui important eveniment istoric. Pe 5 și 24 ianuarie 1859, la Iași și la București, moldovenii și muntenii din cele două Adunări Elective, punând interesul țării mai presus de orice, au hotărât alegerea lui Cuza ca domnitor al Moldovei și Țării Românești.
Așadar, în perioada 24 – 26 ianuarie 2025, programul special de vizitare al muzeelor din structura Complexului Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte este următorul:
– Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Vasile Blendea”, Casa-Atelier „Gheorghe Petraşcu” și Ansamblul Brâncovenesc Potlogi vor fi deschise spre vizitare, conform programului obișnuit, între orele 9:00 – 17:00 (ultimul acces la ora 16:30)
– Peștera Ialomiței poate fi vizitată în intervalul orar 9:00 – 17:00 (ultimul acces la ora 16:00)
– Casa-Atelier „Gabriel Popescu” din comuna Vulcana-Pandele, Casa Memorială „Ion Luca Caragiale”, Muzeul de Etnografie Pucioasa, Muzeul Etnografic „Dumitru Ulieru” Pietroşiţa vor fi deschise între orele 8:00 – 16:00 (ultimul acces la ora 15:30).
Preţul unui bilet pentru vizitare este de 20 lei – Ansamblul Monumental „Curtea Domnească” Târgovişte, Ansamblul Brâncovenesc Potlogi, Peștera Ialomiței; 12 lei – Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic); 10 lei – Muzeul „Vasile Blendea”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul „Casa Romanței” Târgoviște, Casa-Atelier „Gheorghe Petraşcu”, Casa-Atelier „Gabriel Popescu” din comuna Vulcana-Pandele, Casa Memorială „Ion Luca Caragiale”, Muzeul de Etnografie Pucioasa, Muzeul Etnografic „Dumitru Ulieru” Pietroşiţa.
Vă aşteptăm cu drag!
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliului Județean Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
6 ateliere pentru copii la Complexul Naţional Muzeal Curtea Domnească Târgovişte
Universitatea „Valahia” are o nouă bază sportivă: investiție de aproape 9 milioane de lei
Cybersecurity, masteratul cu cea mai mare concurență de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT