Au fost aprobate și publicate procedurile, inclusiv formatul documentelor și obligațiile specifice ale angajatorilor, ONG-urilor și autorităților, pentru facilitarea integrării persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.
𝐎𝐫𝐝𝐢𝐧𝐮𝐥 𝐧𝐫. 𝟐𝟖/𝟏𝟏 din 𝟐𝟎𝟐𝟓, emis de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) și de președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), care reglementează aplicarea prevederilor art. 78 alin. (2²)-(2⁴) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, a fost publicat Monitorul Oficial nr.68 din 28.01.2025.
Potrivit prevederilor legale, entitățile publice și private care au cel puțin 50 de angajați sunt obligate să angajeze persoane cu dizabilități într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați. Pentru respectarea acestei obligații, angajatorii trebuie să transmită, printr-o cerere scrisă, o solicitare de sprijin către cel puțin trei organizații nonguvernamentale, care potrivit statutului acestora, prestează servicii în folosul persoanelor cu dizabilități.
Cererea trebuie transmisă organizațiilor nonguvernamentale în termen de 10 zile de la data la care angajatorii devin obligați, conform legislației, să angajeze persoane cu dizabilități. Modelul cererii este prevăzut în 𝐀𝐧𝐞𝐱𝐚 𝐧𝐫. 𝟏 𝐚 𝐎𝐫𝐝𝐢𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 nr. 𝟐𝟖/𝟏𝟏 din 𝟐𝟎𝟐𝟓.
La rândul lor, organizațiile nonguvernamentale sunt obligate să informeze persoanele cu dizabilități cu privire la oportunitățile de angajare, calificările sau competențele necesare ocupării posturilor vacante, condițiile de angajare, datele de contact ale angajatorilor și ale agenției pentru ocuparea forței de muncă din raza teritorială în care se află sediul angajatorilor.
După primirea răspunsului de la organizațiile nonguvernamentale, angajatorii vor stabili procedura de încadrare în muncă a persoanelor cu dizabilități în măsura în care acestea dețin calificările sau competențele necesare ocupării posturilor vacante.
Totodată, în vederea comunicării posturilor vacante destinate persoanelor cu dizabilități, angajatorii sunt obligați să transmită la ANPDPD și la agențiile pentru ocuparea forței de muncă din raza teritorială în care se află sediul social cererea scrisă, precum și dovada transmiterii acesteia către organizaţiile nonguvernamentale.
Ordinul mai prevede ca angajatorii să transmită anual, până la 31 ianuarie pentru anul anterior, o situație centralizată a funcţiilor ocupate de persoanele cu dizabilităţi angajate şi un inventar al competenţelor solicitate la angajare.
Modelul acestei raportări este prevăzut în 𝐀𝐧𝐞𝐱𝐚 𝐧𝐫. 𝟐 𝐚 𝐎𝐫𝐝𝐢𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐧𝐫. 𝟐𝟖/𝟏𝟏 din 𝟐𝟎𝟐𝟓.
Textul complet al Ordinului nr. 28/11 din 2025, anexele sale și link-urile pentru Registrul Național ONG, gestionat de Ministerul Justiției, precum și pentru Registrul național al furnizorilor de servicii de ocupare (activi), acreditați de ANOFM, pot fi accesate pe site-ul ANOFM la link-ul https://bit.ly/4aFlXNR.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trusphone – O nouă alternativă pe piața de produse Apple din România
Adrian Țuțuianu – România și drumul spre OCDE
Problemele minerilor din Valea Jiului soluționate printr-o OUG