16 elevi din cadrul Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani se află, până pe 3 august a.c., la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmbovița pentru a desfăşura stagiul de practică.
Tinerii elevi au fost primiţi de conducerea inspectoratului, care le-a prezentat principalele aspecte legate de specificul unității, atribuțiile, programul și misiunile desfășurate de jandarmii dâmbovițeni în zona de competență teritorială.

Viitorii subofițeri își vor desfășura activitatea la structurile de pază și protecție instituțională și la structurile de ordine publică. Aceștia vor fi îndrumați, pe întreaga perioadă, de tutori jandarmi cu experienţă în activitatea profesională.
Stagiul de practică are un caracter practic-aplicativ, iar principalele activităţi ce vor fi desfăşurate vizează însuşirea modului de acţiune în cadrul elementelor de dispozitiv, precum și punerea în practică a cunoştinţelor teoretice dobândite pe timpul anului şcolar.
La finalul stagiului, elevii vor fi apreciaţi pentru activitatea desfăşurată şi li se vor acorda calificative care vor fi transmise instituției de învăţământ.
Le dorim succes elevilor aflaţi în stagiul de practică, îi asigurăm de tot suportul nostru, iar după absolvire îi aşteptăm să întărească rândurile jandarmilor dâmbovițeni.
Informare, Relații Publice şi cu Publicul

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Corneliu Ștefan critică OUG privind majorarea taxelor locale
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)
OFSD Dâmbovița alături de oameni. „Spiritul Crăciunului se simte cel mai bine atunci când îl împărtășești”