În cadrul serii de Antreprenoriat, organizată de Asociația Comitetului de Inițiativă Valea Jiului (viitoarea Asociație a Mediului de Afaceri Valea Jiului), reprezentantul asociației, Liliana Scarlat s-a întâlnit cu o generație excepțională de tineri, membrii ai cluburilor de robotică din Valea Jiului, reuniți sub inițiativa Robotics Valley. Evenimentul a avut loc la Tipografia Coworking Space Petroșani, cu sprijinul ADTI Valea Jiului. Acești liceeni sunt creativi, dedicați și preocupați de viitorul lor și al comunității.

S-au făcut astfel, primii pași spre o colaborare reală între mediul de afaceri local și acești tineri entuziaști. Va fi organizată în premieră și Tabăra de Vară a cluburilor de robotică din regiunea Vest.

ACIVJ a anunțat disponibilitatea și sprijinul pentru obținerea unor vizite de lucru și a unor schimburi e de competențe practice și teoretice, în câteva dintre facilitățile industriale, atât de producție, cât și de business tehnologic din Valea Jiului.
”S-a legat un pilon de colaborare cu Adrian Călugăru, antreprenor din Petroșani, ce asigură astfel acces la un CNC industrial și la un strung modern, echipamente cu ajutorul cărora se pot confecționa piese și componente de schimb pentru roboți și aplicațiile de robotică. Am legat o colaborare și cu Stroe Viorel, care a lansat invitația de a ne pune la dispoziție atelierul său de prelucrare metale reciclate, sudură artizanală și alte componente semi-industriale, apoi am creionat o relație de bună colaborare cu Irina Ciobotaru ce va facilita organizarea unui atelier în dezvoltarea de competențe antreprenoriale și de business pentru elevii din cadrul inițiativei Robotics Valley. Cu bucurie vă anunțăm că am legat o nouă colaborare cu Cătălin Dobrean, ce le va facilita elevilor și mentorilor accesul la un atelier de cunoaștere digitală, imagine și design grafic pentru ca aspectul viitorilor roboți să fie unul superior și să obținem astfel o expunere vizuală îmbunătățită.

Activitatea noastră a suscitat interesul unor oameni de afaceri și rezidenți din orașul Uricani, care și-au exprimat interesul de a dezvolta în viitor, o echipă locală de robotică.

În acest sens coordonarea lui a fost preluată de Miruna Natura Inel, căreia îi mulțumim. Iar reprezentantul ACIVJ Liliana Scarlat va prezenta activitatea noastră către diverse părți interesate, scopul fiind acela de a obține sprijin material și suport tehnic pentru a susține participarea la competiții regionale, naționale și internaționale ale echipelor locale RO 063 Wafy , AlphaBit , RoboKey – RO 161 , Lazarus Ascending , EliaTech Lupeni” a transmis Robert Paskuj, din partea organizatorilor.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026
Corneliu Ștefan critică OUG privind majorarea taxelor locale
Conformitatea vehiculelor: obținerea copiei conforme și ecusoanelor după infiintarea firmei de ridesharing (Blue, Bolt, Uber)