Pe lângă cursurile gratuite de pregătire la matematică, la chimie și la desen, adresate elevilor și utile atât pentru examenul de bacalaureat, cât și pentru admiterea la facultate, Universitatea Politehnica Timișoara vine cu o nouă ofertă adresată liceenilor. Cursurile gratuite de pregătire la informatică organizate de Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT respectă programa de bacalaureat și vin în sprijinul celor care susțin examenul de admitere la facultate la această materie.
Menționăm în acest sens că admiterea la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT se face pe bază de examen scris fie la matematică, fie la informatică. Ca și în cazul celorlalte cursuri gratuite de pregătire, chiar dacă se adresează potențialilor săi candidați, indiferent de facultatea pentru care optează și independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare sau concurs de dosare), participanților la cursuri nu li se solicită nici un fel de angajament faţă de UPT.
Pentru a da posibilitatea tuturor elevilor interesați să urmeze pregătirea, indiferent de localitatea în care se află, sesiunile de pregătire se vor organiza online, via Zoom, link-ul de participare urmând să fie disponibil pe pagina Facultății de Automatică și Calculatoare a UPT.
Cursurile vor începe din data de 10 martie 2025, iar în cadrul fiecărei sesiuni se vor prezenta o serie de aspecte teoretice și practice într-o manieră sintetică și se vor aborda modele de subiecte pentru examenul de admitere. La sfârșitul fiecărei sesiuni se va organiza o sesiune de întrebări și răspunsuri.
Calendarul întâlnirilor este următorul:
Sesiunea | Tematica abordată | Data; ora |
1 | Formatul probei de concurs; Expresii în C; Funcții logice; | 10.03.2025; ora 18:00 |
2 | Baze de numerație; Reprezentarea internă a datelor; Operații pe biți | 17.03.2025; ora 18:00 |
3 | Subprograme; Recursivitate; Backtracking | 24.03.2025; ora 18:00 |
4 | Grafuri; Arbori | 31.03.2025; ora 18:00 |
5 | Algoritmi: căutare binară, interclasare; Complexitate algoritmică | 07.04.2025; ora 18:00 |
6 | Pregătire BAC: Șiruri de caractere | 28.04.2025; ora 18:00 |
7 | Pregătire BAC: Probleme de eficiență | 05.05.2025; ora 18:00 |
8 | Recapitulare | 12.05.2025; ora 18:00 |
Universitatea Politehnica Timișoara (www.upt.ro), cea mai veche instituție de învățământ superior din vestul țării, a fost înființată prin Decretul Regal semnat de Regele Ferdinand la 11 noiembrie 1920. Universitate de cercetare avansată şi educaţie, UPT este astăzi una dintre şcolile româneşti cu tradiţie, recunoscută în plan naţional şi internaţional, atât prin activitatea generaţiilor de cadre didactice şi cea a unor academicieni prestigioşi, cât și prin cei peste 140.000 de absolvenți care au dus renumele acesteia peste tot în lume. Având și o bază materială de invidiat, cele 10 facultăţi ale universităţii asigură programe de studii pentru aproximativ 13.500 studenţi.
Dimensiunea internațională a Universității Politehnica Timișoara este evidențiată și prin faptul că este parte a consorțiului european de universități E³UDRES² – Engaged and Entrepreneurial European University as Driver for European Smart and Sustainable Regions, inițiativă sprijinită de Comisia Europeană prin programul Erasmus+. E³UDRES² reunește universități europene de top pentru a colabora în dezvoltarea regiunilor inteligente și sustenabile prin educație inovatoare, cercetare aplicată și cooperare transdisciplinară. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul oficial: https://www.eudres.eu/.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026