Domeniul denumit generic IT&C a reprezentat un adevărat motor de dezvoltare în ultimii 20 de ani, iar ultimele date arată că a generat peste 7% din PIB-ul României. În ultima perioadă, creșterea domeniului a încetinit, din diverse motive, dar, în același timp, au apărut o serie de oportunități de dezvoltare pentru universități legate de proiecte de cercetare sau cu fonduri europene.
În aceste condiții Universitatea Politehnica Timișoara a luat inițiativa organizării primei întâlniri a tuturor facultăților cu specific de automatică și calculatoare din țară, la care a invitat și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Timiș, ai Liceului de Informatică „G. Moisil” și ai unor companii în domeniu cu care UPT colaborează strâns de mulți ani. Această inițiativă vine din dorința de a unifica eforturile și de a alinia strategiile pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă a domeniului.
La întâlnire au participat reprezentanți ai secțiilor de specializare în Automatică și Calculatoare de la Universitatea Politehnica București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iași, Universitatea din Oradea, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea Politehnica Timișoara.
Locul ales pentru această primă întâlnire are și o încărcătură simbolică pentru că Politehnica timișoreană a fost cea care a dat primul calculator din mediul universitar și prima specializare în Calculatoare din România.
În debutul întâlnirii, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, a declarat că „Atât timp cât suntem o parte esențială a dezvoltării sectorului de IT&C din România e normal să avem o voce comună, să adresăm împreună nevoile nu doar din sistemul universitar ci și cele din preuniversitar sau din mediul privat, în colaborare cu aceștia. Consider că e necesar ca acest tip de întâlniri să se permanentizeze, spre beneficiul domeniului”.
Probleme, soluții și exemple de bune practici
Fiind prima întâlnire în acest format, a început cu prezentarea celor 9 facultăți de automatică și calculatoare, cu programe de studii, modalități de admitere, gestiunea școlarității număr de studenți, de cadre didactice, provocări pe care le întâmpină, soluții găsite la unele dintre probleme, noutățile la nivel de specializări, colaborarea cu companiile, practica studenților, includerea în rețele de universități europene, învățământul superior dual, disciplinele opționale, competențele dobândite de studenți, utilizarea inteligenței artificiale în procesul didactic, legătura cu mediul preuniversitar, așteptările studenților, activitatea de cercetare, digitalizarea.
Discuțiile cu reprezentanții învățământului preuniversitar au subliniat necesitatea susținerii liceelor sau claselor de informatică de către facutățile de profil.
Prezența la întâlnire a reprezentanților unor mari companii din Timișoara a adus un util feedback facultăților din partea mediului economic.
Concluzii
Discuțiile, chiar dacă încă în fază incipientă, au conturat însă o serie de concluzii și căi de acțiune pentru viitor:
organizarea periodică a unor astfel de întâlniri și continuarea discuțiilor, nu doar la Timișoara, ci și în celelalte centre;
necesitatea susținerii învățământului preuniversitar, în special a celui cu profil de informatică;
adaptarea continuă a programelor de studii la cerințele din piața muncii;
formarea cadrelor didactice din universități, dar și din licee, în noile tehnologii;
crearea de masterate în domenii de avangardă și stimularea cercetării în aceste domenii (inteligență artificială, quantum computing, blockchain);
sprijinirea start-up-urilor și a antreprenoriatului;
accesarea în comun a unor proiecte sau instrumente de finanțare;
oferirea de servicii de către universități către companii;
stimularea inovării care să ducă la o mai mare diversificare a industriei;
crearea în comun a unei aplicații funcționale de gestiune a școlarității;
o colaborare mai strânsă în stabilirea disciplinelor opționale;
extinderea învățământului superior dual;
convergență a pozițiilor în ceea ce privește utilizarea inteligenței artificiale în educație.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026