Președintele interimar al României, domnul Ilie Bolojan, a vizitat astăzi Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), unde s-a întâlnit cu conducerea universității, cu domnul prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT, alături de ceilalți reprezentanți, cadre didactice și cercetători.
Ca un lider a cărui abordare practică este binecunoscută, domnul Ilie Bolojan și-a exprimat intenția de a afla mai multe date despre proiectele concrete ale UVT, în care abordarea partenerială și spiritul antreprenorial sunt caracteristici vizibile. În acest context, au fost prezentate unele dintre cele mai recente proiecte strategice derulate de universitate, care au condus la dezvoltarea de capacități de educație și cercetare aflate la standarde europene. A fost vizitat Institutul de Cercetări Avansate de Mediu (ICAM-UVT), unde se desfășoară proiecte cu multipli parteneri români și străini, dar și amplasamentul investiției în capacități integrate de cazare, realizată pentru UVT prin CNI, respectiv cel mai mare cămin studențesc aflat în construcție în România, cu 902 locuri de cazare, care anul acesta va fi finalizat. În plus, au fost prezentate și alte capacități educaționale din UVT, laboratoare și amfiteatre care deservesc procesul de învățământ cu un set complet de echipamente digitale și dotări ergonomice, realizate prin parteneriate cu companiile din regiune sau prin programe cu finanțări europene. A fost vizitat Laboratorul de tehnologii și aplicații Cybersecurity, dar și dotările speciale pe care universitatea le-a integrat pentru pregătirea echipelor de robotică pe care le susține. Aceste noi direcții de dezvoltare a programelor de studii și centrelor de cercetare din UVT sunt aliniate tendințelor internaționale, captând interesul studenților și publicului din regiune și de la nivel internațional, completând mai multe linii de noi programe de studii și teme de cercetare de avangardă, așa cum sunt și studiile în Inteligență Artificială sau cele ale Științelor aplicate în criminalistică.
În cursul întâlnirii, președintele interimar al României a dialogat cu reprezentanții UVT și despre parcursul universităților românești în cadrul alianțelor europene de universități, în ecosistemul Spațiului European al Educației și Cercetării. În acest sens, a fost prezentată inițiativa UVT în formarea rețelei „RO European Universities”, a cărei președinție o deține, rețea în care se află instituțiile de învățământ superior din România membre în alianțe europene. Rețeaua funcționează ca partener unic la nivel național în dialogul cu instituții centrale, pe teme privind politicile publice în domeniu, iar prin această inițiativă UVT a devenit un factor facilitator în procesul de transfer instituțional al experiențelor pe care universitățile românești le-au parcurs în parteneriatele cu universități din întreaga Europă.
Dialogul desfășurat la UVT face parte din seria întâlnirilor pe care președintele interimar al României le realizează cu actori cheie ai evoluției și transformării societății românești în UE, pentru promovarea celor mai realiste formule de reformă, specifice societății cunoașterii.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Coafor Acreditat în TÂRGOVIȘTE. Înscrie-te acum și devino Hairstylist profesionist!
Color the Village ajunge în Macedonia!
Hora Unirii în Straja și Pasul Vâlcan