Pentru a simți energia Divină, trebuie să cureți sufletul, să renunți la toate atașamentele

În această lume totul este dual. Pentru mișcare și dezvoltare sunt necesare două potențiale. Prima, principala poruncă spune că Dumnezeu este unic. Și înseamnă că tot ce este creat de El este, de asemenea, unic. Atâta timp cât sufletul nostru aspiră, înainte de toate, către Dumnezeu, principiul unității se păstrează și se menține.

Atunci, în toate sentimentele și dorințele noastre se unesc contrariile. Nu numai că noi ne îndeplinim dorințele, ci și învățăm să le stăpânim, să le conducem, încetăm să mai fim sclavii propriilor dorințe. Iar, dacă unitatea cu Creatorul se pierde, atunci sufletul începe să slăbească câte puțin și iubirea se transformă în atașament, iar atașamentul naște agresivitate. Omul oscilează între extremități. Inițial, aceasta reprezintă închinarea la omul iubit, apoi frica de a-l pierde, insulte, gelozie, ură, dispreț. Pentru a supraviețui, oamenii schimbă în mod intuitiv obiectul atașamentului.

În momentul în care omul, la început, divinizează sentimentele înalte, apoi bunăstarea, apoi banii și nevoile trupului, acest lucru reprezintă o idolatrizare care, mai devreme sau mai târziu, duce la slăbirea totală a sufletului. Iar apoi începe decăderea. Totuși, dacă are loc întoarcerea la monoteism și la iubire, atunci începe un nou ciclu de dezvoltare. Dar, dacă omul continuă să se agațe de dorințele, instinctele, trupul și conștientul lui, decăderea devine ireversibilă.

Iubirea este cea mai mare forță din Univers. Ea trebuie orientată în mod corect. Dacă iubirea este adresată în primul rând lui Dumnezeu, atunci acest sentiment oferă prosperitate și dezvoltare. Însă, dacă acest sentiment îl transformă pe omul iubit în Dumnezeu, atunci acesta moare sau pleacă. Iubirea, transformată în atașament, este foarte periculoasă. Dacă societatea va profesa valori false, dacă alunecarea în idolatrie nu provoacă la oameni un protest interior, atunci sentimentul de iubire devine periculos și oamenii, pentru a supraviețui fizic, refuză în mod subconștient sentimentul de iubire. Ei pierd ziua de mâine pentru a trăi în prezent.

Procesul stingerii sufletului poate dura ani și decenii. Totuși, așa se întâmpla înainte, dar acum toate procesele decurg mai rapid.

Greșeala multor oameni constă în faptul că se percep pe ei înșiși ca trup și conștient. Aceștia se pot purta ca idolatri cu deceniile, iar când conștientizează pericolul direcției lor, își schimbă părerea asupra lucrurilor în câteva zile, li se pare că au devenit alții și că totul trebuie să li se schimbe: viața, sănătatea, destinul. Totuși, mai există și o altă noțiune cum ar fi sufletul, din care face parte și subconștientul. Sufletul nostru are dimensiuni uriașe și nu ține pasul imediat cu gândurile noastre. Straturile superficiale ale sentimentelor se pot schimba destul de repede, însă sentimentele noastre profunde, care ne determină soarta, sănătatea, tipul de atitudine pe care o au oamenii față de noi, se pot schimba în zeci de ani. Deși există și excepții, transformarea personalității poate avea loc și în câteva luni. Amintiți-vă pilda lui Hristos despre oamenii care lucrau în vie. Sufletul trăiește după legile lui și aceste legi se deosebesc de cele după care trăiesc trupul și conștientul.

Până în anul 1996, sufletul dumneavoastră se stingea treptat și pe neobservate. Iar apoi ați făcut cunoștință cu o nouă concepție despre lume și vi s-a deschis posibilitatea de a avea sentimentul de iubire. Înainte, acest sentiment v-ar fi fost mortal, iar acum a apărut șansa de a accepta curățarea și de a supraviețui.

Contactul cu energia Divină ucide omul imperfect. Cu cât sufletul s-a atașat mai tare de fericirea superficială, cu atât mai agresiv acesta se poartă cu cel care îl privează de această fericire.

De aceea, în subconștientul omului imperfect, purificarea dă naștere unei explozii de agresivitate care este orientată către Dumnezeu, iar în astfel de situație, șansele de a supraviețui scad până la zero.

După mulți ani de cercetări asupra pacienților mei, pot spune următoarele: nivelul dependenței de trup, de bunurile materiale se învinge în mod dureros, dar suficient de repede.

Pur și simplu, unor oameni le este imposibil să învingă dependența de bunurile spirituale (mentale). Le este frică să piardă ceea ce timp de zeci de ani considerau a fi sensul vieții lor. Dar, oricum, mai devreme sau mai târziu, dacă nu există o detașare voluntară, atunci apare cea forțată: boli, necazuri, pierderea locului de muncă, eșecul viitorului, închisoarea, moartea etc. Pentru un idolatru acesta este un ritm normal de existență.

Apare întrebarea: în ce mod îi vindeca Hristos în câteva clipe pe oamenii care aveau un nivel uriaș de orgoliu? Probabil, aceasta avea legătură cu personalitatea lui. Cu cât este mai înaltă aspirația conștientă către Dumnezeu și sentimentul de unitate cu El, cu atât omul are mai multă energie și cu atât mai ușor au loc schimbări profunde în sufletul lui și în sufletele oamenilor ce-l înconjoară. Se poate schimba nu numai starea fizică, ci și soarta. Ce-i drept, impulsul care era primit de bolnavii vindecați de Hristos nu se păstra întotdeauna mult timp. Sentimentul de iubire, gratitudinea și sacrificiul s-au manifestat doar la un singur om din zece oameni vindecați de lepră de către Hristos. Dar evenimentele prezentate în Noul Testament dovedesc, evident, următoarele: schimbările profunde pot decurge foarte rapid, dacă omul uită de toate și aspiră către Dumnezeu.

Când ați început să citiți cărțile mele, acest lucru se întâmpla greu și chinuitor, pentru că începuse procesul de învingere a orgoliului. Iar atunci când v-ați maturizat, vi s-a oferit următoarea etapă – purificarea sufletului. La început, durerea sufletească pare insuportabilă, iar apoi, când înțelegi pentru ce este necesară, iubirea devine o realitate mai mare decât lumea înconjurătoare și situația se învinge. După aceasta, învingerea dependenței de viitor, de un destin fericit a devenit simplă și frumoasă pentru dumneavoastră. Datoriile reprezintă umilirea subconștientă a bunăstării. Ambițiile, sentimentul de dreptate și critica – o prioritate a spiritului, a conștiinței asupra iubirii.

Când sufletul începe să învie, învingerea dependenței de trup și spirit este deja o satisfacție, nu un chin și o tragedie, ca înainte. Sufletul, care a reînviat, începe să primească iubire, și atunci noi observăm că a da este mult mai plăcut decât a lua.”

S.N. Lazarev

Fragment carte ”Experiența supraviețuirii”