Școala Gimnazială „Grigore Alexandrescu”, unitate de învățământ din microraionul nr. 11 (actualul cartier Vlad Țepeș), se află în plin proces de reabilitare, a transmis astăzi Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, în urma unei vizite din șantier.
Această unitate de învățământ găzduia până în 1989 aproximativ 3000 de elevi iar din această vară își va redeschide porțile.
Finanțarea lucrărilor, în cuantum de 12.941.748 lei, a fost accesată de către Primăria Târgoviște prin Planul național de redresare și reziliență, Componenta C5 – Runda 2 – Valul renovării!
Tot anul acesta vor fi finalizate și lucrările de la Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”, de la Școala Gimnazială „Radu cel Mare”, de la Grădinița nr. 3 sau de la Grădinița nr. 14, a mai adăugat Daniel Cristian Stan.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Între lumină și umbră: cum se sărbătorește noaptea Tuturor Sfinților în lume cunoscută ca Halloween
Corneliu Ștefan: Județul Dâmbovița se dezvoltă. Care sunt rezultatele ultimilor 5 ani la conducerea Consiliului Județean Dâmbovița
CJD prezintă bilanțul primului an din al doilea mandat al președintelui Corneliu Ștefan