Primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan, a transmis un mesaj sincer și tranșant după ce și-a exprimat opțiunea electorală în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Edilul a mărturisit că, pentru prima dată, a votat cu ezitare și îndoială, confruntându-se cu o decizie dificilă.

„Nu credeam că o decizie atât de simplă poate deveni atât de dificilă. M-am hotărât în ultimele zile”, a afirmat Daniel Cristian Stan. El a explicat că a ales candidatul care, în opinia sa, nu ar afecta investițiile europene în Târgoviște și care oferă măcar un cadru predictibil pentru dezvoltarea comunității.
„Am votat pentru cel care nu ne-ar putea afecta dezvoltarea începând de mâine. Am votat rațional, gândindu-mă la ce e mai bine pentru orașul nostru”, a transmis primarul. În încheiere, acesta a subliniat importanța gestului democratic: „Votul este forma supremă de exprimare într-o democrație și trebuie respectat, indiferent de context.”

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului