Sâmbătă, 24 mai, avut loc sărbătoarea memorabilă a Ceremoniei de Absolvire dedicată promoției 2025 a Universității de Vest din Timișoara. Organizată în centrul Timișoarei, în Piața Libertății, această adevărată sărbătoare oferită comunității timișorene și dedicată absolvenților 2025 UVT a reprezentat o festivitate cu evenimente unice, de neuitat.
La ceremonia de deschidere au participat peste două mii de studenți ai Promoției UVT 2025, dar și reprezentanți din conducerea universității și facultăților componente, lideri ai organizațiilor studențești, manageri departamentali, cercetători și personal administrativ, cât și invitați speciali și parteneri instituționali ai UVT.
Programul evenimentului a cuprins preambulul deschiderii, marcat cu un moment artistic organizat de Facultatea de Educație Fizică și Sport, deschiderea oficială a Ceremoniei de absolvire și mesajul rectorului UVT, prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, iar mai apoi intervențiile invitaților, premierea șefilor de promoție și momentul emoționant al aruncării tocilor. Nu au lipsit momentele artistice, printre aceastea fiind și cel oferit de membrii proiectului muzical „Origins – a story of rhythm”, alumni UVT (Matei Ioachimescu, la flaut, Răzvan Florescu, la vibrafon, Irina Rădulescu, la marimbă, Arthur Balogh, la contrabas și Filip Gorun la tobe). De asemenea, cei doi invitații speciali ai acestei ceremonii au fost europarlamentarul român Nicu Ștefănuță, vicepreședinte al Parlamentului European, alumnus UVT, alături de președintele Grupului Partenerilor Strategici ai UVT (GPS-UVT), dl. Adrian Bădescu, din partea Medlife Medici’s Clinics.
Felicitări tuturor artiștilor care ne-au încântat cu momente pe toată durata ceremoniei:
– Trupa de dans și gimnastică „FEFS Artist”, coordonată de Cerasela Domokos, cadru didactic FEFS & trupa „Candy Crew”, coordonată de studenta Alisa Șoșoi
– Bogdan Buică și Emanuel Irimia de la FMT pentru momentul energic de percuție
– Trupa „Infinity Arts” acompaniată de Iancu Angelo
– Trupa „Origins – a story of rhythm”, formată din alumni UVT, membri activi ai comunității muzicale timișorene: Matei Ioachimescu (flaut), Răzvan Florescu (vibrafon), Irina Rădulescu (marimba), Arthur Balogh (contrabas) și Philip Goron (tobe)
– The Revivals band, formată din: Sebastian Covaci (pian), Alex Ticula (voce), Alexandra Grigoraș (voce), Călin Stoian (chitară electrică), Irinel Cosax (saxofon), Paul Timar (tobe) și Sebastian Muntean (chitară bas)
Promoția 2025 a UVT și-a transmis mesajul prin reprezentanții generației de absolvenți, respectiv șefii de promoție, absolventa Denisa-Andreea Șelaru (Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor), alături de absolventul David-Marian Chasciar (Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie).
A urmat momentul acordării trofeelor pentru studenții cu rezultate excepționale. Au fost invitați pe scenă, rând pe rând, doamnele și domnii decani ai facultăților Universității de Vest din Timișoara, care au înmânat trofeele celor mai merituoși absolvenți.
În partea a doua a zilei de 24 mai au urmat cursurile festive desfășurate la nivelul celor unsprezece facultăți din UVT.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026