Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Timiș și Teatrul Național „Mihai Eminescu” Timișoara are plăcerea de a anunța cea de-a treia ediție a proiectului cultural-educațional „Itinerant teatral”.

Itinerant teatral este un eveniment al secției de arta actorului din cadrul Liceului de Artă „Ion Vidu”, care se desfășoară luni, 2 iunie 2025 începand de la ora 18.
Cele patru producții teatrale ale secției sunt coordonate de profesorii-actori Cătălin Ursu, Mirela Puia, Diana Chioariu – Nițu, Ariana Harșani și Raul Bastean și se vor juca atât în Sala ”Mihai Perian” cât și pe scena din curtea interioară din cadrul Liceului de Artă.
Itinerantul teatral s-a născut din dorința de a promova tinerii actori în devenire cât și activitatea lor artistică. Așadar, elevii claselor X – XII se vor reuni, într-un eveniment dedicat zilei artelor spectacolului de teatru în care vor juca în fața publicului.
Această zi a teatrului este marcată de patru spectacole: ”Antisocial” de Bogdan Georgescu (ora 18), ”Exploziv” de Elise Wilk (ora 19), ”Micul Prinț” după Antoine de Saint Exupery (ora 20) precum și ”Chatroom” de Edna Walsh (ora 21).
De remarcat este faptul că, anul acesta, elevii actori de la Liceul de Artă ”Ion Vidu” din Timișoara au participat la etapa națională a Olimpiadei Naționale de Arta Actorului unde au obținut locul II la nivel național cu spectacolul ”Chatroom” de Edna Walsh. De asemenea, de menționat sunt și premiile eleviilor obținute la secțiunea de interpretare individuală din cadrul Olimpiadei Naționale de Arta Actorului: Ana Reus (Premiul special), Luca Șandor (premiul III), Christopher Oancea-Cîtu (premiul III).
Pe scenă vor evolua elevii: Colţa Ania, Daicu Rebecca, Dănoiu Sabina, Gherban Ariana, Girigan Maria, Grimacovschi Ian, Hecsko-Bufu Ștefania Alexandra, Lungu Daniel,Matache Alessia, Nechita Cosmina, Popa Amalia, Ursache Maria, Ursu Raul, Rădoi Carol (pian, clasa prof. Aida Marc), Țîrlea Ionuț Cristian (percuție, clasa prof. Ioana Nistor), Ciupilă Laurențiu Cătălin (chitară, clasa prof. Adrian Mardan), Boldoran Alessia, Calud Lorena, Căprar Marissa, Ciubotariu Catrinel, Cotuțiu Andrei, Făinuș Adrian, Irimescu Karina, Oancea-Cîtu Christopher, Radu Florin, Siliman Mihai, Lara Albu, Alina Bratu, Daniela Enea, Bianca Ilie, Adrian Lateș, Sara Mersan, Ana Reus, Luca Șandor, Vlad Talpeș, Paula Trifan.
La toate cele patru spectacole din cadrul evenimentului intrarea este liberă.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului