Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a semnat Acordul de Implementare a Programului de Incluziune Socială finanțat prin cea de-a doua Contribuție elvețiană în România. Este pentru prima dată când MMFTSS accesează fonduri elvețiene nerambursabile destinate asistenței sociale în România.
Pentru ce se alocă banii:
– 17,5 milioane CHF pentru servicii sociale integrate destinate comunităților vulnerabile din șapte orașe;
– 2,5 milioane CHF pentru combaterea discriminării și promovarea tradițiilor și culturii etniei rrome.
„În 2025 vom crea servicii sociale integrate în 2.000 de comune, folosind fonduri europene. Este vorba despre cea mai mare alocare de fonduri europene – 815 milioane euro – pentru asistență socială în România. Acum, beneficiind de sprijinul Elveției, extindem acest demers și în zonele urbane. Obiectivul nostru este ca aceste proiecte pilot să devină modele de succes pentru alte comunități din România”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.
Apelul de proiecte va fi deschis de la jumătatea lunii iunie a anului în curs, până la jumătatea lunii septembrie. Data exactă a deschiderii apelului de proiecte va fi anunțată în timp util.
Până în prezent, au fost semnate în România patru acorduri de sprijin cu fonduri elvețiene privind finanțarea IMM-urilor, cercetarea, transportul și societatea civilă.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Universitatea „Valahia” are o nouă bază sportivă: investiție de aproape 9 milioane de lei
Cybersecurity, masteratul cu cea mai mare concurență de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT
Noul an universitar a început la Universitatea „Valahia” din Târgoviște