În perioada 9 – 11 iunie 2025, hotelul Ramada din Sibiu, a găzduit Conferința „Zona montană în contextul Planului Strategic 2023–2027”, organizată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Rețeaua Rurală Națională, în cadrul proiectului „Conferințe pentru promovarea măsurilor de finanțare pentru fermieri din fonduri europene”.
Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM) și a reunit reprezentanți ai ministerelor, autorităților publice centrale, județene și locale, agențiilor de dezvoltare regională, cercetători, cadre didactice din învățământul liceal și universitar, președinți de asociații/cooperative, fermieri, procesatori, antreprenori din arealul montan, președinți, vicepreședinți și reprezentanți ai Comitetelor de Masiv, specialiști din cadrul direcțiilor agricole, centrelor de dezvoltare rurală județene și ai Agenției Naționale a Zonei Montane. Scopul principal al conferinței a fost promovarea măsurilor de sprijin financiar dedicat zonei montane și facilitarea unui dialog constructiv între actorii implicați în dezvoltarea acestora.
Din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale a fost prezent domnul Zoltán-József Mihály, Secretar de Stat, coordonatorul activității ANZM, iar din cadrul Direcției Generale Dezvoltare Rurală AM PNDR, au participat Laurențiu Lupu și Simona Nimu – consilieri ai Rețelei Rurale Naționale, Mihaela Bărbulescu – consilier în cadrul serviciului Măsuri de Mediu și Climă.

Agenția Națională a Zonei Montane a fost reprezentată de către Gheorghe Hîrlav – directorul general, Dan Marius Sezonov – directorul general adjunct și Dănuț Ungureanu – director al direcției CEFIDEC, precum și specialiști ai Centrelor și Oficiilor de dezvoltare montană din teritoriu.

PNS 2023-2027 înglobează instrumente de sprijin finanțate atât din FEGA cât și FEADR:
- Pilonul I FEGA – Plățile directe și intervenții sectoriale (măsuri pentru susținerea pieței);
- Pilonul II: FEADR – Politica de dezvoltare rurală.
Principiile aplicabile PNS 2023 -2027:
- Reechilibrarea responsabilităților între COM și statele membre;
- Simplificarea și modernizarea politicii;
- Stimularea digitalizării și utilizarea unor tehnologii sau idei inovative în agricultură;
- Distribuirea mai echitabilă a plăților directe;
- Sprijin mai bine orientat, bazat pe rezultate și pe performanță;
- Creșterea cerințelor în materie de mediu și climă.
Instituția Prefectului din județul Hunedoara a fost reprezentată de prefectul județului Constantin Fulga și de subprefectul județului Széll Lörincz.
”Ne aflăm aici nu doar pentru a discuta, ci pentru a contura direcții concrete de dezvoltare, pentru a aduce în prim-plan oportunitățile reale de investiții, disponibile în actualul cadru al Planului Strategic PAC 2023–2027, la fel de important, pentru a învăța unii de la alții, prin exemplele de bune practici deja implementate cu succes în comunitățile montane. Zona montană reprezintă peste 30% din teritoriul României. Este un spațiu cu potențial agricol specific, cu biodiversitate valoroasă, cu resurse naturale considerabile, dar mai ales cu oameni harnici și gospodari, care, în ciuda provocărilor, au păstrat vie tradiția și identitatea națională” a spus celor prezenți, Constantin Fulga, prefectul județului Hunedoara.

În cadrul întâlnirii, au fost dezbătute teme de actualitate și de interes major pentru zonele montane:
Oportunități de finanțare a zonei montane prin Planul Strategic 2023 – 2027;
Realizări și perspective în dezvoltarea zonei montane;
Promovarea bioeconomiei circulare și reducerea amprentei de carbon;
Modele de bune practici: cooperative agricole, lanțuri scurte alimentare, piețe locale;
Susținerea și punerea în valoare a punctelor gastronomice locale și a identității culturale regionale;
Dezvoltarea turismului responsabil și a inițiativelor comunitare pentru revitalizarea satului montan;
Dezvoltarea satelor prin turism cultural și gastronomic;
Finanțări și Programe de dezvoltare ce vizează comunitățile montane
De asemenea, au fost prezentate exemple de bune practici și soluții inovatoare, menite să contribuie la creșterea rezilienței economice și sociale a zonei montane, în acord cu prioritățile Planului Strategic PAC 2023–2027.
În urma discuțiilor și prezentările susținute, au fost identificate următoarele nevoi:
Necesitatea continuării programelor de încurajare a investițiilor din zona montană;
Continuitatea în alocarea de fonduri pentru crearea unităților de procesare pentru carne, lapte, fructe/plante medicinale/ciuperci;
Valorificarea potențialului de resurse existent în zona montană (spațiu silvo-mediu, pastoral, biodiversitate, menținerea șeptelului);
Identificarea și sprijinirea de activități economice complementare care să contribuie la reducerea fenomenului de depopulare a zonei montane;
Revitalizarea comunităților montane prin turism, gastronomie locală/tradițională, inițiative culturale, etc.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului