Pensia contributivă – teorie de tâlhărie și sclavagism. La fel și cardul de sănătate

De zeci de mii de ani, omenirea a trăit în comunități în care bătrânii și cei vulnerabili erau protejați prin solidaritate directă și respect, nu prin norme birocratice și cotizații forțate. Această tradiție milenară a fost înlocuită, în ultimii 150 de ani, cu un sistem impus de stat: pensia contributivă și cardul de sănătate – două mecanisme care, în esență, ascund o formă modernă de tâlhărie și sclavagism economic.

Înainte de „pensia contributivă” exista solidaritatea umană

În trecut, bătrânii nu erau „clienți” ai unui fond de pensii, ci membri respectați ai comunității care primeau sprijin din partea celor tineri, nu pentru că achitau o sumă obligatorie, ci pentru că trăiau în mijlocul unei rețele sociale vii. În triburi, sate și bresle, bătrânul avea rolul său, iar cei tineri știau să-l prețuiască pentru experiența și contribuția sa.

La vraci te duceai cu o oală cu lapte, iar ajutorul nu era un serviciu birocratic, ci o expresie naturală a legăturilor umane. Medicul nu-și căuta profitul prin facturi și carduri, ci era ales și respectat pentru că acesta era rostul său în comunitate, iar actul medical era o datorie și un dar, nu o afacere.

Pensia contributivă- o invenție recentă, o teorie de jaf legalizat

Sistemul de pensii contributive a fost introdus abia în secolul XIX, când Germania lui Bismarck a pus bazele unui mecanism în care oamenii erau obligați să cotizeze lunar, pentru o „pensie” care ar urma să le fie plătită la bătrânețe. Dar realitatea e dură și adesea ignorată: milioane de cotizanți nu apucă să primească nici măcar o mică parte din ceea ce au dat statului.

Pensia contributivă – teorie de tâlhărie și sclavagism. Multe familii rămân fără niciun fel de sprijin financiar, în timp ce statul strânge sume colosale, care în final nu se întorc la contribuabili, ci se risipește în birocrație sau alte direcții obscure, către stăpâni.

Cardul de sănătate – o altă formă de sclavie modernă

În aceeași logică, „cardul de sănătate” devine un instrument prin care cetățenii sunt forțați să plătească miliarde de lei pe parcursul vieții, chiar și atunci când nu au nevoie de medicamente sau tratamente. Totul trece prin acest sistem complicat și costisitor, care mai degrabă complică viața decât o ușurează. Cei mai mulți pacienți nu primesc nici pe departe valoarea „investiției” făcute prin taxe și contribuții, iar familiile celor care mor înainte de pensie nu văd niciun ban înapoi. La ”sănătate” sunt oameni care n-au primit nici două aspirine din cei patru miliarde cotizați o viață. Sunt lăsați să piară pe holurile spitalului dacă nu au bani de șpăgi sau relații (mă refer la cazuri care au apărut mereu în presă).

Solidaritatea comunitară, un model demn și uman

Să nu uităm că, timp de zeci de mii de ani, oamenii s-au sprijinit natural. În comunitățile tribale, sprijinul era direct și fără norme arbitrare de cotizare. Aceasta era adevărata pensie: respectul, sprijinul real și grijă pentru bătrâni, fără să fie nevoie de un sistem care să-i jefuiască pe cei în viață.

Pensia contributivă și cardul de sănătate nu sunt doar invenții recente, ci forme ascunse de jaf și sclavie economică, impuse de un stat care te obligă să cotizezi, fără garanții reale, și să plătești pentru servicii de sănătate cu costuri exorbitante, fără a primi în schimb o grijă autentică și directă. Să regândim solidaritatea, să înțelegem că adevărata „pensie” e grija reciprocă, nu un sistem birocratic care fură de la mulți pentru câțiva și condamnă familiile celor plecați la o viață financiară fără speranță.

Cum funcționa sprijinul fără cotizații în bresle și comunități

În Evul Mediu și în perioada premodernă, breslele nu erau doar organizații de muncă, ci adevărate structuri de sprijin mutual. Fiecare membru contribuia cu pricepere și muncă, nu cu bani într-un cont abstract. Când cineva ajungea la bătrânețe, era ajutat fără să i se ceară dovada vreunei „cotizații”. Comunitatea îl respecta pentru munca și viața sa, și îl sprijinea la nevoie, inclusiv financiar.

Toată suflarea unei societăți știa că fiecare membru va avea nevoie la rândul lui. Nu era nevoie de impuneri ascunse. Nu exista ideea de „pierdere” sau de „profit” din moartea cuiva. Nimeni nu jefuia pe nimeni cu acte în regulă.

Date reci, realități dure: câți mor înainte de pensie?

Potrivit datelor Eurostat (2022), aproximativ 14,6% dintre europeni mor înainte de vârsta de 65 de ani. În România, situația este și mai sumbră: avem una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate prematură din Uniunea Europeană. Asta înseamnă că milioane de români contribuie zeci de ani, iar apoi… mor. Banii lor rămân statului.

Familiile nu primesc nimic. Nu există rambursare. Nu există restituire. Statul colectează miliarde de lei anual, iar moartea devine pentru sistem un „profit” rece, nemilos, legalizat. În alte vremuri, comunitatea își plângea morții și îi cinstea. Astăzi, moartea e contabilizată, convertită în excedent bugetar.

Jegmănire la nivel național

Gândește-te: plătești 4 miliarde de lei în decursul unei vieți pentru sănătate, iar în momentul unui accident, ești tratat cu lipsă de interes, dosare pierdute și cozi interminabile. Nu primești nimic. Nu contează cât ai dat. Ai nevoie de o aspirină? Îți cer cardul. Ai nevoie de tratament? Îți spun că nu e fond. Și mori pe hol și înjurat și cu banii furați.

Aceasta este „sclavia modernă”, impusă nu prin lanțuri, ci prin „legi”, „contribuții” și „sisteme”. O formă de jupuire lentă și legalizată, în care omul nu mai contează – ci doar cota lunară.

Adevărul crud

Zeci de mii de ani, oamenii s-au ajutat fără tabele, fără coduri fiscale, fără ghișee. Era o umanitate simplă, empatică. Acum, cotizantul este un număr. O cifră într-un sistem care, prin definiție, funcționează pe ideea că nu toți vor apuca să încaseze. Și nimeni nu recunoaște asta.

Aceasta nu e protecție socială. Este un pariu forțat în care statul câștigă sigur, iar omul e bun doar ca donator de bani, nu ca beneficiar.

Statul câștigă, omul e bun doar ca sclav. BIR-ul modern

Sistemul pensiei contributive și al cardului de sănătate este construit nu pe ideea sprijinirii vieții, ci pe probabilitatea morții. Teoria lui se bazează pe faptul că omul poate muri oricând: într-un accident, într-o epidemie, lovit de o boală autoimună, de un AVC sau infarct. Nu există siguranță. Statul știe asta și mizează pe ea. De aceea îți ia banii din timp. Și nu ți-i mai dă înapoi.

Acest mecanism nu este o asigurare, nu e sprijin – este un BIR. Da, cuvântul e potrivit și just: BIRUL era darea impusă de stăpân, indiferent dacă aveai ce da sau nu. Era o obligație umilitoare, adesea colectată cu forța, fără ca omul să vadă vreun rost. Așa e și azi.

Pensia contributivă – teorie de tâlhărie și sclavagism

Contribuția ta lunară nu este altceva decât un BIR modern, luat sub amenințarea excluderii din „sistem”. Nu contează că nu vei apuca niciodată pensia. Nu contează că mori la 50 de ani. Statul câștigă. Tu ești doar un număr într-o schemă de colectare. Ești bun doar ca sclav.

Un sclav modern, obligat să plătească un BIR mascat sub etichete pompoase: „solidaritate”, „asigurare socială”, „fond național”. De fapt, ești jupuit într-un sistem care știe că tu sau familia ta nu veți mai primi nimic. Statul câștigă din moartea ta după ce ți-a folosit viața. Uneori ne întrebăm la ce sunt bune pandemiile în anii în care ne mor batrânii. Nu-mi răspundeți!

• n.a – personalul angajat pentru aceste despuieri de bani (din articolul de mai sus) un fel de interlopi care cer taxă de protecție, se ridică la peste 500.000. Și ne văităm că nu sunt bani.

Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari

USR – Mascată de dreapta, devine cel mai nociv partid prin restrângerea libertăților individuale

Preoți români bătuți violent de ucrainieni la Cernăuți – Comunitatea românească în șoc