Podul Iuliu Maniu (Muncii) din Timișoara va intra într-un amplu proces de modernizare, prin Programul Regional Vest. Reprezentanții ADR Vest și cei ai Primăriei Timișoara au semnat astăzi contractul de finanțare pentru proiectul ce vizează reabilitarea podului ce face legătura dintre Calea Șagului și Strada Gării.
Aproape 10 milioane de euro vor fi investiți în proiect. Din această sumă, aproape 7,4 milioane de euro sunt fonduri europene nerambursabile.
Proiectul ar urma să fie finalizat până în 28 februarie 2027.
După mai bine de patru decenii în care a susținut traficul rutier, pietonal și de transport public, Podul Iuliu Maniu (Muncii) din Timișoara va intra într-un amplu proces de modernizare. Reprezentanții ADR Vest și cei ai Primăriei Timișoara au semnat astăzi contractul de finanțare pentru proiectul ce vizează reabilitarea podului ce face legătura dintre Calea Șagului și Strada Gării, prin Programul Regional Vest 2021-2027.
Podul va fi adus la standarde moderne de siguranță, confort și eficiență. Lucrările vizează consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii; reabilitarea rampelor de acces, păstrarea a câte două benzi pe sens și amenajarea a peste 600 de metri de piste de biciclete, consolidarea malurilor Canalului Bega, pentru prevenirea eroziunii; precum și plantarea de arbori.
În plus, vor fi refăcute scările de acces, cu o nouă arhitectură, iar trotuarele vor fi lărgite. De asemenea, podul va beneficia de iluminat arhitectural.
Odată cu modernizarea podului, vor fi reluate și cursele cu troleibuzul pe traseul dintre Calea Șagului și Strada Gării, contribuind la reducerea poluării și creșterea calității transportului public. Investiția este complementară altui proiect major al Municipiului Timișoara, finanțat prin Programul Regional Vest, ce prevede achiziția de troleibuze nepoluante.
Aproape 10 milioane de euro vor fi investiți în proiectul al cărui beneficiar este Primăria Timișoara. Din această sumă, aproape 7,4 milioane de euro sunt fonduri europene nerambursabile. Proiectul ar urma să fie finalizat până în 28 februarie 2027.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
Feribot scufundat în Bali, Indonezia. La bord se aflau 65 de persoane, 6 oameni au murit
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Sadova Veche devine gazda unei experiențe gastronomice autentice, cu un producător susținut de „Produs în Banat”
Tentativă de fraudă online în numele Societății de Transport Public Timișoara
Consiliul Județean Dâmbovița continuă investițiile în localitățile din județ. 23 de UAT-uri, parte din cea mai recentă etapă a PJDL