Un polițist din Dâmbovița creștea canabis în propria casă. Alte 4 persoane au fost reținute pentru trafic de droguri de risc
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmbovița și polițiști din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a cinci persoane (trei bărbați, dintre care unul agent de poliție și două femei, cu vârste între 33 și 44 de ani) cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În sarcina a trei dintre persoane, de 36, 38 și 44 de ani, s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din cercetările efectuate, declanșate în urma unei sesizări formulate de către Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2025, un bărbat, de 36 de ani (agent de poliție), cu sprijinul femeii de 35 de ani (membri ai aceleiași familii), ar fi inițiat și dezvoltat, în localitatea Comişani, o cultură indoor de canabis, destinată comercializării.
Pe parcursul percheziției efectuate, la locuința acestora, au fost descoperite și ridicate 121 de plante de canabis, aflate în diverse stadii de dezvoltare și o instalație pentru întreținerea culturii.
Totodată, din imobilul acestora, au fost ridicate 3 tablete Xanax, o cantitate de cocaină, un comprimat și mai multe fragmente de comprimate de ecstasy.
Pe baza probelor administrate s-a stabilit că, în intervalul 2020 – iunie 2025, un alt bărbat, de 33 de ani, ar fi procurat, deținut și comercializat diferite cantități de canabis (drog de risc), cu suma de 50 de lei, pentru un gram.
La data de 28 iulie 2025, în locuința acestuia, au fost descoperite și ridicate 750 de grame de canabis, destinate vânzării.
Cu privire la alte două persoane, din actele de urmărire penală a reieșit faptul că ar fi procurat și deținut, pentru comercializare, diferite cantități de substanțe interzise.
În sarcina persoanei de 44 de ani s-a reținut că, pe parcursul lunii iunie 2025, ar fi vândut diverse cantități de cocaină, cu 450 de lei, pentru pentru un gram, iar femeia de 38 de ani, în luna iulie 2025, ar fi vândut cocaină (drog de mare risc), cu 400 de lei, pentru o doză.
În urma percheziției efectuate, în locuința acestora, au fost descoperite și ridicate, aproximativ 2 kilograme de canabis și 330 de grame de cocaină.
La data de 28 iulie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița au dispus reținerea a 4 persoane (trei bărbați și o femeie) și măsura controlului judiciar, față de o femeie, de 35 ani.
Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmbovița cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.
În funcție de rezultatul cercetărilor și evoluția anchetei, care beneficiază de sprijinul nemijlocit al Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, în conformitate cu prevederile legale, conducerea instituției va dispune, cu celeritate, măsuri legale.
De asemenea, instituția se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea.
Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege.
Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea sistemului doar cu polițiști integri și profesioniști!
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor brigăzilor de combatere a criminalității organizate București, Pitești, Ploiești și Craiova, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, unui câine antidrog din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș, serviciilor județene anticorupție Argeș și Prahova, Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
Bolnavii de cancer si plata CASS. Cum se aplica noile masuri de la 1 august 2025
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
A 10-a ediție a Conferinței privind Securitatea e-Sănătății organizată la București
Se redeschide competiția între primării pe principiul „primul venit, primul servit”
Admitere septembrie 2025 – Facultatea de Științe Umaniste, ”Valahia” Târgoviște