Ca în fiecare an, administraţia publică locală din municipiul Lupeni nu şi-a uitat înaintaşii şi pe cei care au făurit istoria mineritului în România.
Pentru a comemora cei masacrul minerilor din 1929 şi de la luptele pentru dreptate socială din 1977, în incinta E.M. Lupeni, la Uzina Electrică a avut loc ceremonialul de depunere de coroane de flori din partea instituţiilor economice, a partidelor politice, a organizaţiilor sindicale, etc.
Manifestarea a început când sunetul sirenei a răzbit în eter, sugrumată sub povara anilor şi a greutăţilor care au trecut de-a lungul anilor, peste trupurile şi peste tot ceea ce a făcut parte acum, din mineritul Văii Jiului.
Pe fondul sonor al „Imnului Minerului” au depuse coroane de flori din partea Primăriei şi Consiliul Local al Municipiului Lupeni, senatorului Cristian Resmeriță, conducerea E.M. Lupeni, a CA al CEVJ, a Ministerului Energiei, al sindicatelor din Valea Jiului, a E.M. Livezeni, a Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara, din partea Consiliului Judeţean, Asociația Oamenilor de Afaceri din Valea Jiului și în premieră, membrii Asociației Club Sportiv Minerul Lupeni, partide politice care activează în Valea Jiului, etc.

”De Ziua Minerului, o parte a echipei noastre, alături de sponsorii care ne susțin și de membri ai galeriei, au participat la depunerea de coroane în semn de respect pentru toți cei care au scris istorie în subteran” au transmis fotbaliștii lupeneni.
Ceremonialul de depunere de coroane de flori a continuat la statuia Minerului din centrul civic al municipiului Lupeni, parcă mai animat din cauza cetăţenilor ce au dorit să fie prezenţi la acest eveniment solemn.

Acest monument a devenit un simbol al municipiului Lupeni şi, în fiecare an, de 6 august au şi aici loc ceremonialuri de depuneri de coroane de flori, în amintirea celor ce şi-au vărsat sângele pentru condiţii mai bune.
”Ziua Minerului la Lupeni şi este o zi deosebită pentru localitatea noastră, pentru ceea ce reprezintă această zi. Au fost momente deosebite pentru toţi participanţii la evenimentele dedicate Zilei Minerului, pline de semnificaţie şi încărcătură pentru toţi cei care sunt alături de mineri şi reprezintă totodată şi o recunoaştere a jertfelor eroilor mineri căzuţi în grevele din 1929 şi 1977.

Prin sacrificiul minerilor din cele două greve, s-au scris lecţii de istorie a românilor și au fost primele baricade de luptă proletară din lume, prima mişcare revoluţionară din Europa în anii crizei din 1929 şi prima împotriva sistemului comunist totalitarist. Municipiul Lupeni şi Valea Jiului nu poate exista fără mineri şi minerit. La Lupeni, Ziua Minerului nu va deveni istorie, deoarece vom face în aşa fel încât, memoria înaintaşilor noştri, nu va fi niciodată uitată” a conchis primarul Lucian Resmeriță.
Odată cu trecerea anilor,, Ziua Minerului nu mai era ce era odată, când ortacii petreceau împreună, iar la ceremonialurile de comemorare sunt din ce în ce, mai puțini participanți.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice