Vineri, 8 august, Consiliul Județean Hunedoara a organizat evenimentul „Ziua Porților Deschise” la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Evenimentul a marcat redeschiderea oficială a unuia dintre cele mai importante monumente ale patrimoniului național, după finalizarea lucrărilor de conservare, restaurare și punere în valoare realizate în cadrul proiectului european „Conservare, restaurare la Amfiteatrul din cadrul sitului arheologic Ulpia Traiana Sarmizegetusa”, finanțat prin POR 2014–2020 și Programul Regional Vest 2021–2027.
La eveniment au participat reprezentanți ai administrației județene și locale, specialiști ai Institutului Național al Patrimoniului, echipele de proiectare și execuție, precum și invitați din mediul academic și cultural. Printre cei care au prezentat proiectul s-au numărat arhitectul Virgil Apostol, coordonatorul proiectului, Ștefan Bâlici, președintele Ordinului Arhitecților din România, și dr. Ovidiu Țentea, managerul Muzeului Național de Istorie a României.

„Intenția noastră a fost aceea de a conserva ruina și de a permite vizitatorilor, de aici înainte, să o perceapă, să o viziteze, să aibă experiența acestui spațiu așa cum a fost timp de 100 de ani. Însă nu ne-am limitat la conservare, ci am adăugat încă un strat, cel de interpretare. În general, ruinele nu sunt explicite, nu-și spun povestea în întregime fără un ajutor. Este ceea ce vedem deasupra ruinei, structura aceasta metalică, al cărei rol este, în primul rând, de a restitui monumentului caracterul său de spațiu introvertit, întors către centru, către arenă. Rolul acestor structuri este acela de a permite publicului să asiste la reprezentații, deci de a restitui monumentului funcțiunea originară. Asta am făcut și noi aici. Este singurul monument arheologic din România care permite o astfel de recuperare a funcțiunii originare, păstrând în același timp caracterul nealterat al ruinei. Vorbim, așadar, de o intervenție complexă, care conține două straturi principale: conservarea și punerea în valoare, respectiv interpretarea”, a explicat Ștefan Bâlici.

Lucrările efectuate au inclus punerea în siguranță a structurii, conservarea și restaurarea vestigiilor, reconstituirea unor elemente arhitecturale esențiale, amenajarea gradenelor și a scenei, instalarea unui sistem de iluminat arhitectural, panotaj și signaletică modernă, precum și amenajări exterioare care facilitează accesul și vizitarea monumentului.
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a subliniat în mesajul său importanța acestui proiect pentru întreaga comunitate.
„Au fost exprimate opinii, în spațiul public, de așa-ziși specialiști sau, pur și simplu, de comentatori de serviciu, care au ales să critice în loc să înțeleagă, să judece în loc să se informeze. Răspunsul firesc vine prin fapte, prin transparență, prin profesionalism și prin deschidere. De aceea, astăzi, vocea a aparținut celor care au gândit proiectul și l-au dus la bun sfârșit. Noi am obținut finanțarea, valoarea totală a proiectului fiind de 22 de milioane de lei, iar specialiștii și-au spus cuvântul! Am demonstrat, prin această lucrare, că atunci când știința, experiența și respectul față de istorie se împletesc, rezultatul este o intervenție de referință asupra patrimoniului cultural.

Această echipă a demonstrat că, atunci când știința, experiența și pregătirea profesională se întâlnesc cu respectul față de trecut, iau naștere proiecte de referință în protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural. Mulțumesc Institutului Național al Patrimoniului, ADR Vest, echipei de proiectare, muzeografilor și tuturor celor implicați în reușita acestui demers. Astăzi, Amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa renaște, spre bucuria noastră și a tuturor celor care prețuiesc istoria. Vă invit să redescoperiți acest monument, care a căpătat o înfățișare modernă, și să-l duceți în sufletele dumneavoastră mai departe, așa cum merită: ca pe o moștenire vie, care ne unește în jurul unei istorii frumoase”, a declarat Laurențiu Nistor.
Pe durata întregii zile, vizitatorii au beneficiat de acces gratuit, tururi ghidate și prezentări susținute de specialiștii care au lucrat la proiect, descoperind detalii inedite despre istoria și arhitectura Amfiteatrului roman.

Redeschiderea Amfiteatrului reprezintă un moment de referință pentru comuna Sarmizegetusa, județul Hunedoara și întreaga regiune, readucând în atenția publicului un simbol al istoriei romane în Dacia.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului