În perioada 15 – 17 august, Asociația Klavier Art, în parteneriat cu Asociația de Turism Retezat (unitatea de management a Destinației Ecoturistice Țara Hațegului) organizează, la Lacul Bucura, în Masivul Retezat, un eveniment cultural atipic, care pune în valoare muzica clasică, într-un cadru natural protejat, pentru a ridica nivelul de conștientizare a legăturii organice dintre om, cultură și natură. Evenimentul inedit marchează 90 de ani de la înființarea primului parc național din România, Parcul Național Retezat.
Practic, turiștii prezenți la mijlocul lunii august la Lacul Bucura, vor avea parte de trei zile de concerte de muzică clasică, dar și de proiecții de filme documentare despre natură.
”Bucura 7.0” prezintă o serie de 21 flashmob-uri și 3 concerte de muzică clasică, cu 7 piese în primă audiție absolută scrise de 7 compozitori români contemporani, în interpretarea a 14 muzicieni din România și Republica Moldova și proiecția a trei filme-documentar dedicate naturii.
Vor putea fi ascultate 7 lucrări unice semnate de compozitorii Dan Dediu, Cătălin Crețu, Sabina Ulubeanu, Marius Sireteanu, Dan Variu, Oana Vardianu și Mihnea Brumariu, pentru 7 formații camerale inedite și compoziții din literatura universală, în 24 evenimente dedicate muzicii clasice în concept interdisciplinar.
Muzicienii care vor transforma arealul natural în sală de concert sunt: Ion Negură (flaut), Emin Curtgeafar (oboi), Alexandru Domnari (caval), Abel Chircă (vioară), Andrei Mihail Radu (vioară), Andrieș Cigulea (violă), Iosif Constantinescu (chitară), Corina Răducanu (pian), Eugen Dumitrescu (pian), Ovidiu Foca (voce) și Grupul vocal ISON.
Filmele proiectate în cele trei seri sunt: „Apă și Talpă”, „România Sălbatică” și „Oamenii Drumului – Terra Banatica”. Invitații speciali ai celor trei zile sunt parapantistul Toma Coconea, ultramaratonistul Tibi Ușeriu și fotograful Dan Dinu.
„Între 15 și 17 august natura devine scenă de concert și cinema în aer liber, prezența muzicii clasice în locuri atipice punând cultura în consonanță cu natura, pentru publicul iubitor de munte. Ne-am dorit mult să realizăm acest eveniment în Retezat, la Lacul Bucura, și ținem să le mulțumim tuturor celor care au înțeles și au sprijinit conceptul nostru inedit, începând cu Asociația de Turism Retezat – Destinația Ecoturistică Țara Hațegului, Administrația Parcului Național Retezat și Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara și continuând cu Administrația Fondului Cultural Național – co-finanțator al proiectului și partenerii noștri. De-a lungul timpului am avut ocazia să organizăm diverse evenimente culturale în locații neconvenționale în Țara Hațegului și este o plăcere să revenim de fiecare data”, a declarat Corina Răducanu, Asociația Klavier ART.

„Retezatul, primul parc național din România, trebuia sărbătorit, la aniversarea a 90 de ani, și prin intermediul unui eveniment inedit, așa cum va fi Bucura 7.0. Totuși, ținem să facem apel la responsabilitate, așa că îi rugăm pe cei prezenți la eveniment să respecte locul de desfășurare, situat în mijlocul unui parc național și să consulte condițiile de acces și participare, care sunt afișate pe Facebook, pe pagina evenimentului, dar care se primesc și în format tipărit, alături de caietul program, o dată cu achiziționarea biletului de acces pe teritoriul Parcului Național Retezat”, a spus și Anca Rusu, Asociația de Turism Retezat – manager Destinația Ecoturistică Țara Hațegului.
Zona de acces, campare și desfășurare a evenimentului BUCURA 7.0 – 90 DE ANI DE RETEZAT este zona de campare de lângă lacul Bucura. Datorită faptului că acest eveniment se desfășoară într-o arie protejată, mai jos sunt prezentate câteva reguli de respectat, reguli cuprinse și în Regulamentul parcului.

Condiții de participare:
– este obligatorie achitarea tarifului de vizitare a Parcului Național Retezat pentru fiecare participant, în valoare de 10 lei/persoană, valabil pentru șapte zile, indiferent de numărul de intrări în parc, în acest interval;
– este obligatoriu să asigurați depozitarea și evacuarea responsabilă a deșeurilor rezultate, iar la finalizarea evenimentului să asigurați igienizarea zonei;
– este interzisă abaterea de la traseele stabilite; deplasările pe teritoriul Parcului Național Retezat se vor realiza doar pe potecile turistice marcate pentru a evita călcarea speciilor de floră, deranjarea speciilor de faună, apariția de poteci secundare care fragmentează habitatele, etc.;
– zonele importante pentru biodiversitate (prezență specii de plante rare, habitate de interes comunitar, concentrare amfibieni, zone umede, etc.) vor fi excluse din zona de desfășurare a evenimentului și se vor lua toate măsurile de protejare a lor împotriva călcării, ruperii, depozitării de deșeuri, distrugerii de orice fel;
– nivelul zgomotului general (emis de oameni și activități) pe perioada desfășurării evenimentului se va menține scăzut; nu se vor folosi artificii petarde, lasere, etc. pentru a marca evenimentul;
– nu se vor folosi detergenți și săpunuri pentru spălare în râuri și lacuri; nu se vor arunca nici un fel de deșeuri lichide sau solide în apele curgătoare, stătătoare și mlaștini din zonă;
– scăldatul, scufundatul în lacuri și râuri este interzis;
– săpatul de șanțuri în jurul corturilor este interzis; aprinderea focului deschis pe teritoriul Parcului Național Retezat este interzisă;
– pătrunderea și deplasarea cu bărci sau alte vehicule cu/fără motor pe lacurile alpine este interzisă;
– colectarea/ruperea de plante sau părți din plante, dezrădăcinarea, distrugerea în orice fel de specii de floră este interzisă;
– uciderea și/sau capturarea în orice mod și pentru orice scop a speciilor de faună este interzisă;
– pescuitul în lacurile și râurile din zona alpină este interzis;
– fotografierile/ filmările (în special cele făcute cu drone) se vor limita la zona de desfășurare a evenimentului, fără a deranja alți turiști care se deplasează pe traseele turistice sau sunt campați în zonă. Se va anunța prin mijloace vizibile faptul că evenimentul este filmat/fotografiat pentru informarea tuturor celor prezenți în zonă.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ce trebuie să facă un român ca să se salveze în 2026–2030?
Manifestări dedicate Zilei Unirii Principatelor Române, organizate la Târgoviște
Centura Pucioasa–Fieni avansează în procedurile tehnice