Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița a găzduit, astăzi, 28 august 2025, o conferință de presă, susținută de prefectul, Marian Tănase, și inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmbovița, Marius Lixandru.
Un subiect esențial pus în discuție a fost noua platformă pentru evidența muncii, REGES online, care a devenit funcțională la nivel național, în luna aprilie a acestui an, și care va înlocui complet aplicația Revisal. Marius Lixandru a subliniat, cu acest prilej, că toți angajatorii au obligația de a-și crea cont, până pe 1 octombrie 2025. Până în prezent, doar aproximativ 1.700 (în jur de 13%) au făcut trecerea, la nivelul județului, procentul situându-se peste media națională, dar sub marja care ar fi garantat că luna septembrie nu va fi una extrem de aglomerată, la ghișeele ITM Dâmbovița.

Tocmai de aceea, inspectorul șef al instituției a făcut un apel la cei care încă nu s-au înregistrat, să parcurgă procedura din timp, pentru a evita eventualele dificultăți generate de apropierea termenului-limită și pentru a beneficia de avantajele platformei, accesibilă online, direct din browser la reges.inspectiamuncii.ro, fără instalare locală.
Și persoanele fizice pot accesa platforma REGES Online pentru a-și verifica istoricul angajărilor și pentru a obține extrase Revisal de pe propriile device-uri. Pentru a facilita acest proces, ITM Dâmbovița pune la dispoziție Info Kiosk-ul de la sediu, unde, până acum, au fost activate peste 800 de conturi.
O parte importanta a activității ITM Dâmbovița o reprezintă campanile de control, atât cele permanente, cât și cele tematice, temporare, care vizează domenii esențiale precum construcțiile, agricultura și silvicultura, dar și sectoare precum HoReCa, instituțiile bugetare, cele în care activează lucrători străini și zilieri.
Accentul este pus pe intrarea în legalitate, cu precădere în ceea ce privește fenomenul de muncă la negru, și pe protejarea drepturilor și securității angajaților, iar inspectorii ITM oferă în fiecare situație consiliere angajatorilor pentru corectarea deficiențelor.
Nu în ultimul rând, din luna iunie 2025, ITM Dâmbovița participă, în echipe mixte de control, constituite prin Ordinul Prefectului nr. 197/19 iunie 2025, la o amplă acțiune de verificare a operatorilor din domeniul exploatărilor miniere de suprafață.
Potrivit prefectului județului, Marian Tănase, până în prezent, au fost controlate 20 locații, iar acțiunile vor continua, în următoarele două luni, până la finalizarea tuturor celor 53 de perimetre existente pe raza județului, având ca obiectiv intrarea în legalitate a tuturor exploatărilor.
Lixandru Marius
Inspector Șef

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului