Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură amintește fermierilor care au solicitat Sprijinul Complementar pentru Venit pentru Tinerii Fermieri CIS-YF (Intervenţia PD-03) că pot depune documentele care fac dovada formării sau a deținerii competențelor adecvate în domeniul agricol/agronomic până la 30 septembrie 2025 inclusiv.
Tinerii fermieri sunt persoanele fizice care fac dovada formării sau a deţinerii competenţelor adecvate în domeniul agricol/agronomic conform art. 33, alin. 2 din Ordinul MADR nr. 106/2024, cu modificările și completările ulterioare, cu unul dintre următoarele documente:
diplomă/certificat pentru dovedirea absolvirii a cel puţin un curs de iniţiere în domeniul agronomic acreditat, eliberată/eliberat de un formator autorizat, potrivit legislaţiei în vigoare (conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), sau de către Agenţia Naţională pentru Consultanţă Agricolă sau DAJ; diplomă/certificat/adeverinţă pentru dovedirea absolvirii unei forme de învăţământ agronomic, respectiv şcoală profesională, liceu, facultate, cursuri postuniversitare, doctorale etc.;
certificat de competenţe profesionale pentru dovedirea deţinerii de competenţe profesionale în domeniul agronomic, eliberat de un formator autorizat, potrivit legislaţiei în vigoare, conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau certificat de competenţe profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, eliberat de un centru de evaluare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, autorizat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări, conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) document eliberat de un angajator situat pe teritoriul naţional sau al altui stat pentru dovedirea experienţei practice în activitatea agricolă de cel puţin 12 luni acumulată în ultimii 10 ani în cadrul unei exploataţii agricole.
Sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri – Intervenția PD-03 reprezintă o plată anuală care se acordă fermieri eligibili pentru sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilități, cu vârsta de maximum 40 de ani în anul de cerere, instalați pentru prima dată ca șef al exploatației, pentru primele 50 de hectare eligibile determinate și care se acordă pentru o perioadă de 5 ani consecutivi, începând de la prima depunere a cererii de plată pentru tinerii fermieri .
In judetul Dambovita sunt inregistrati 1458 de tineri fermieri care trebuie sa depuna documentele care fac dovada formării pana la 30 septembrie 2025.
Comunicat de presă APIA Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului