Peştera Ialomiţei trece la programul de iarnă începând cu 1 octombrie
Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească” Târgovişte, anunţă trecerea la programul de iarnă pentru obiectivul turistic „Peștera Ialomiței”.
Începând cu 1 octombrie 2025, Peştera Ialomiţei îşi modifică programul de vizitare, urmând să fie deschisă între orele 9:00 – 16:00, zilele de vizitare rămânând aceleași, și anume de luni până duminică. Prețul unui bilet este de 20 lei pentru adulți și 10 lei pentru elevi, studenți și pensionari.
Peştera Ialomiţei trece la programul de iarnă începând cu 1 octombrie

Peştera Ialomiţei este situată în localitatea Moroeni, județul Dâmboviţa, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, la o altitudine de 1.560 m, scobită în calcarele jurasice ale Muntelui Bătrâna. Numele acesteia vine de la râul Ialomiţa, care izvorăşte la 10 km distanţă din circul glaciar denumit „Obârşia Ialomiţei”, de sub Vârful Găvanele (2.479 m), aflat la 600 m distanță de Vârful Omu şi la o distanţă mai mică de Vârful Ocolit, numit şi „Bucura Dumbravă”
Încărcătura deosebită a acestor locuri i-a atras de-a lungul timpului atât pe daci, cât şi pe primii creştini – călugării, care se aflau în căutarea însingurării şi a unui loc de rugăciune departe de zgomotul lumii. Se spune că în Peştera Ialomiţei a poposit şi Apostolul Andrei, unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, cel trimis să creştineze populațiile de la nord de Dunăre.
Peştera Ialomiţei are o dezvoltare cumulată de 1.128 metri, dintre care doar 480 m sunt accesibili şi amenajaţi pentru vizitare. Temperatura în peşteră oscilează între 5 şi 6 grade, iar umiditatea este destul de mare, între 85 şi 100%.
Vă așteptăm cu drag!
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026