Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Unele școli din județul Hunedoara își suspendă cursurile pe 8 și 9 ianuarie, altele fac în sistem hibrid

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara s-a întrunit azi noapte,  în ședință extraordinară pentru a analiza situația existentă în județ având în vedere prognoza meteorologică caracterizată prin noi căderi de zăpadă, ce a debutat din seara zilei de 07.01.2026 începând cu ora 21.00.

 

Măsurile dispuse în urma analizei efectuate sunt:

la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale, președintele CLSU împreună cu directorii unităților de învățământ, analizează punctual suspendarea cursurilor cu prezență fizică în perioada 08.01.2026 – 09.01.2026, luând în considerare condițiile meteorologice înregistrate în ultimele ore, a circulației specifice iernii pe sectoarele de drum din județ, a necesității asigurării unui climat preventiv de siguranță în rândul școlarilor, respectiv desfășurarea acestora în format online sau hibrid.

Analiza rezultată la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriale va fi transmisă inspectorului școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, pentru dispunerea măsurilor conform prevederilor legale în vigoare.

Decizia privind suspendarea cursurilor cu prezență fizică, ca urmare a analizei rezultate, va fi adusă la cunoștința persoanelor implicate (părinți, elevi și cadre didactice) prin grija directorilor unităților de învățământ.

În urma discuțiilor purtate, s-au suspendat cursurile în Deva, Hunedoara și alte localități din județ, iar în Petroșani, Lupeni, Petrila, Vulcan cursurile se vor desfășura în on- line, hibrid.

    Stratul de zăpadă în Valea Jiului măsoară peste 30 cm, după ninsoarea de azi noapte

A nins abundent azi noapte, iar stratul de zăpadă în Valea Jiului depășeste deja 30 cm., spre bucuria iubitorilor sporturilor de iarnă.

Toate instituțiile și autoritățile publice din județul Hunedoara cu rol în gestionarea situațiilor de urgență și de asigurarea serviciilor publice, vor întreprinde toate acțiunile necesare și vor lua toate măsurile care se impun în astfel de situații.

În ce privește situația actualizată a intervențiilor și a acțiunilor autorităților județene pentru eliminarea efectelor negative ale căderilor masive de zăpadă este următoarea: s-a mai înregistrat o avarie la linia electrică Govăjdia și la linia electrică Nălațvad, unde aproximativ 90 de utilizatori sunt nealimentați cu energie electrică, iar echipele SDN precum și operatorii economici care au în responsabilitate drumurile județene vor acționa pe drumurile naționale și județene, pentru menținerea acestor sectoare de drum în stare de practicabilitate, în condiții de iarnă.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share