Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?

Un nou focar în India a readus în atenție unul dintre cei mai periculoși viruși cunoscuți. Rată de mortalitate: 40–75%. Fără vaccin sau tratament specific. Se transmite de la animale (lilieci, porci), alimente contaminate sau contact apropiat. Simptomele merg de la febră și dureri musculare până la encefalită și insuficiență respiratorie.

OMS îl consideră boală prioritară, iar mai multe state asiatice, au reintrodus controale stricte în aeroporturi.

    Focarul nu e doar o problemă locală, ci un semnal de alarmă global privind bolile emergente și prevenția timpurie

O epidemie a virusului mortal Nipah în statul Bengalul de Vest din India a stârnit îngrijorare în unele părți ale Asiei, unele măsuri de screening fiind înăsprite pe aeroporturi. Thailanda a început să controleze pasagerii pe trei aeroporturi care primesc zboruri din Bengalul de Vest. Nepal a început, de asemenea, să controleze sosirile pe aeroportul din Kathmandu și la alte puncte de frontieră terestre cu India.

”Două cazuri au fost confirmate în Bengalul de Vest din decembrie, se pare că au fost în rândul lucrătorilor din domeniul sănătății. Aproximativ 196 de persoane care au intrat în contact cu aceștia au fost identificate și testate negativ pentru virus”., a declarat Ministerul Sănătății din India.

Îngrijirea medicală este strict suportivă și presupune tratarea simptomelor și a complicațiilor: hidratare, suport respirator și controlul crizelor convulsive.

În Nepal, Guvernul a crescut nivelul de alertă și a intensificat controalele medicale pe Aeroportul Internațional Tribhuvan din Kathmandu, precum și la principalele puncte de frontieră terestre cu India, pentru a preveni pătrunderea virusului în țară.

Au fost instalate puncte sanitare pentru evaluarea simptomelor, iar spitalele și unitățile medicale de frontieră au fost instruite să raporteze și să gestioneze cazurile suspecte.

                                                              În Europa nu există cazuri confirmate până acum

Autoritățile precizează că riscul este foarte scăzut pentru populația generală, dar că persoanele cu febră venite din zone afectate, pot fi testate pentru precauție.

”Organizaţia Mondială a Sănătăţii are o listă cu microorganisme, germeni care pot genera o epidemie masivă sau chiar o pandemie şi, în afară de gripă, Covid şi altele, şi acest virus este pe listă de ceva timp şi în medicina de călătorie există recomandarea, chiar dacă noi nu suntem zonă endemică, să fim cu atenţia foarte sus la pacienţii care vin din Asia cu simptomatologie sugestivă.  Nu cred că există, în acest moment, un risc iminent în ţară, dar trebuie să fim foarte atenţi la tot ce înseamnă călători care se întorc din zona respectivă. E o boală acută, cu o perioadă de incubaţie de maxim două săptămâni, deci nu putem să suspectăm pe cineva care a venit, populaţie indigenă, dacă e de un an aici, că ar fi bolnav la momentul ăsta”, a explicat prof. dr.  Simin Florescu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale ”Victor Babeş” din Bucureşti,  la Medika Tv.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share