Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” din municipiul Târgoviște este inclus într-un proiect de reabilitare și modernizare finanțat din fonduri europene, cu o valoare estimată la peste 25 de milioane de lei. Contractul de finanțare a fost semnat anul trecut, iar în prezent se află în derulare procedura de atribuire a contractului de execuție.

Proiectul presupune intervenții asupra tuturor clădirilor unității de învățământ, incluzând lucrări de reabilitare energetică, modernizarea instalațiilor și dotarea cu echipamente specifice procesului educațional. De asemenea, spațiile exterioare vor fi reamenajate prin refacerea curții, realizarea unor zone verzi și instalarea unui sistem de iluminat.

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, a afirmat că demararea lucrărilor depinde de finalizarea licitației și de desemnarea constructorului:
„A fost lansată licitația de execuție, iar proiectul vizează reabilitarea completă a clădirilor și a curții liceului. Dacă procedurile vor fi finalizate conform calendarului, lucrările ar putea începe în primăvară sau în vară”, a declarat edilul.
Autoritățile locale estimează că implementarea proiectului va dura aproximativ doi până la doi ani și jumătate. În această perioadă, elevii ar putea fi relocați temporar în alte unități de învățământ din municipiu, în funcție de disponibilitatea spațiilor. În prezent, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” sunt înscriși aproximativ 655 de elevi.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
„O singură siguranță – construirea unei pregătiri și a unor comunități reziliente”