Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Vizită oficială a ambasadorului Regatului Unit în județul Dâmbovița

Județul Dâmbovița a fost vizitat, marți, de ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, Giles Portman. Vizita a inclus întâlniri cu autoritățile locale și județene, iar la Muzeul de Artă din municipiul Târgoviște au avut loc declarații de presă.

Președintele Consiliul Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat că întâlnirea a reprezentat un prim dialog oficial, în cadrul căruia au fost prezentate principalele direcții de dezvoltare ale județului.

Am avut o primă discuție cu domnul ambasador, în cadrul căreia i-am prezentat județul Dâmbovița, dar și oportunitățile pe care le oferă județul nostru pentru atragerea investitorilor străini și, nu în ultimul rând, viziunea pe care am gândit-o pentru dezvoltarea județului Dâmbovița”, a precizat Corneliu Ștefan.

La rândul său, ambasadorul Giles Portman a menționat că aceasta este prima sa deplasare în județul Dâmbovița de la preluarea mandatului diplomatic în România, început în urmă cu doi ani.

May be an image of the Oval Office

„Mă bucur să fiu aici, în județul Dâmbovița, la Târgoviște, pentru prima dată. A fost o plăcere să mă întâlnesc cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, cu primarul Daniel Cristian Stan, cu prefectul județului, Marian Tănase, precum și cu alți oficiali”, a declarat diplomatul britanic.

Ambasadorul Regatului Unit a mai arătat că discuțiile purtate au vizat cooperarea bilaterală dintre România și Regatul Unit, precum și identificarea unor direcții comune de colaborare.

Relația bilaterală se află la un nivel foarte bun, iar legăturile dintre oameni sunt puternice. Este un parteneriat important, care urmărește siguranța, prosperitatea și protecția cetățenilor”, a mai spus Giles Portman.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share