O companie din Coreea de Sud investește în Dâmbovița: începe construcția unei fabrici pentru echipamente militare
La Petrești, în județul Dâmbovița, au fost demarate lucrările pentru ridicarea unei fabrici aparținând companiei Hanwha Aerospace. Noua unitate va produce echipamente militare destinate NATO și este prezentată drept un viitor centru european de producție al companiei.

Informația a fost făcută publică de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, care a participat la momentul începerii lucrărilor.
„Astăzi am fost prezent la Petrești, unde începe construcția fabricii Hanwha Aerospace – un centru european de producție pentru echipamente militare destinate NATO. Această investiție înseamnă locuri de muncă, formare profesională și dezvoltare economică pentru județul nostru”, a declarat acesta.
Potrivit președintelui CJ, proiectul ar urma să contribuie la crearea de locuri de muncă și la dezvoltarea profesională a forței de muncă locale.
În același context, Corneliu Ștefan a amintit că Dâmbovița are deja o bază industrială în domeniul apărării, prin unități precum Uzina Automecanica Moreni, Uzina Mecanică Mija și Uzina de Produse Speciale Dragomirești. În zona Petrești funcționează și fabrica de camioane militare a companiei IVECO Defence Vehicles.
Reprezentanții administrației județene susțin că investiția este susținută și prin proiecte de infrastructură rutieră aflate în derulare, printre care centura orașului Găești, precum și prin planurile privind realizarea Drumului Expres Găești–Ploiești, care ar urma să îmbunătățească accesul către principalele coridoare de transport.
