Școala Gimnazială Nr. 6 „Tudor Vladimirescu” din Târgoviște a fost inaugurată luni, după finalizarea unui amplu proiect de reabilitare, extindere și dotare. Evenimentul s-a desfășurat în sala de festivități a unității de învățământ și a reunit reprezentanți ai administrației locale și județene, ai instituțiilor din domeniul educației, precum și cadre didactice.

În cadrul ceremoniei au fost susținute alocuțiuni.
Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște:
„Am avut, și nu este un secret, destule dificultăți, dar cred că rezultatul este unul absolut extraordinar. Discutăm despre cea mai mare investiție în infrastructura școlară făcută vreodată de Primăria Târgoviște. Este vorba despre aproximativ 44 de milioane de lei, valoarea totală a investiției.
Ne aflăm în sala de festivități, care este una dintre extinderile realizate la această unitate de învățământ, pe lângă ceea ce a însemnat reabilitarea, modernizarea și dotarea corpului C1, care exista deja. De asemenea, la etaj a fost amenajată o sală de gimnastică. Totodată, a fost construit un corp administrativ.
Discutăm despre o suprafață desfășurată inițială de aproximativ 3.200 de metri pătrați. Au fost adăugați încă aproximativ 2.300 de metri pătrați, astfel încât vorbim, cred eu, despre una dintre cele mai mari unități de învățământ din județul Dâmbovița. Ca școală gimnazială, cred că este cea mai mare.
De asemenea, a fost implementat și un proiect de dotări la această unitate de învățământ. Veți vedea că lucrurile arată foarte bine, dincolo de ceea ce aș putea eu să exprim în cuvinte în acest moment, care este unul de satisfacție profesională pentru noi.
Dacă ne raportăm doar la ultimii doi ani, cred că aceasta este a șaptea unitate de învățământ din municipiul Târgoviște care a fost reabilitată: Școala „Radu cel Mare”, Școala Gimnazială „Grigore Alexandrescu”, corpul nou de la I.H. Rădulescu, Grădinița nr. 3, Grădinița nr. 14, Grădinița nr. 2 și Grădinița din Priseaca.
Întreaga infrastructură educațională târgovișteană este, în acest moment, în atenția noastră, cu lucrări în desfășurare la Colegiul Economic, la I.H. Rădulescu – corpul principal, la „Voievodul Mircea”, precum și cu lucrări care urmează să înceapă la „Matei Basarab”, la „Spiru Haret”, la Grădinița „Carmen Sylva” și la Grădinița nr. 9 – corpul V, monument istoric.
Așteptăm rezultatul cererii de finanțare și pentru Școala nr. 11 „Paul Bănică”, precum și pentru Școala nr. 1 „Vasile Cârlova”. Niciuna dintre cererile menționate nu face obiectul finanțărilor depuse prin PNRR.
Mă bucur că toți copiii vor învăța de dimineață, că există spațiu pentru toată lumea, în condițiile în care, înainte de reabilitare, din câte știu, se învăța și după-amiaza. Putem răspunde astfel unor cerințe venite din partea unității de învățământ.
Îi mulțumesc domnului președinte al Consiliului Județean, Corneliu Ștefan, pentru sprijinul constant acordat comunității târgoviștene și pentru colaborarea deosebită pe care o avem.”
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița:
„În primul rând, vreau să vă mulțumesc pentru invitație. Este o deosebită onoare pentru mine să fim astăzi împreună la inaugurarea unei școli moderne. Așa cum a spus și domnul primar, aceasta este cea mai mare investiție, din punct de vedere valoric, realizată în municipiul Târgoviște. Mai mult decât atât, putem spune că este cea mai mare școală, ca suprafață, din județul Dâmbovița.
Investițiile în învățământ, în educație și în sănătate sunt cele mai importante investiții pe care le putem realiza pentru viitorul județului Dâmbovița și al României.
Astăzi este o zi importantă, cu dublă însemnătate. De dimineață, la prima oră, alături de domnul director Liviu Mușat, am semnat contractul pentru reabilitarea Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște. Iar astăzi inaugurăm cea mai modernă școală din județul Dâmbovița.
Îl felicit pe domnul primar pentru această investiție. De asemenea, îi mulțumesc domnului director Liviu Mușat pentru sprijinul acordat proiectelor din județul Dâmbovița.
Le mulțumesc cadrelor didactice pentru răbdare, dar și copiilor, părinților și bunicilor pentru înțelegere și susținere. Cred că a meritat să așteptăm pentru a ajunge într-o școală modernă, la standarde europene.
Să fiți sănătoși și mult succes în continuare!”
Marian Tănase, prefectul județului Dâmbovița:
„Este o bucurie și pentru mine să fiu astăzi prezent la acest eveniment. A devenit o obișnuință la Târgoviște să participăm la inaugurarea unor unități de învățământ și cred cu tărie că nu putem crea comunități puternice fără cei doi piloni esențiali – învățământul și sănătatea.
Administrația publică locală pune o cărămidă importantă la finalizarea acestui deziderat. Putem afirma că Școala «Tudor Vladimirescu» este o adevărată școală europeană.”
Liviu Mușat, directorul ADR Sud-Muntenia:
„Fără sprijinul ADR Sud-Muntenia nu ar fi fost posibile atâtea investiții, dar și noi putem spune că, fără unități administrativ-teritoriale precum Primăria Municipiului Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița, ne-ar fi mult mai greu să ne atingem indicatorii de performanță.
Proiectul de la Școala «Tudor Vladimirescu» nu a avut un parcurs ușor, însă rezultatul reflectă efortul comun al administrației și al echipelor implicate.
Doar în cazul proiectelor Primăriei Târgoviște și ale Consiliului Județean Dâmbovița vorbim despre investiții de peste un sfert de miliard de euro în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia.”
Ionuț Ghibanu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviște (mesajul ÎPS Mitropolit Nifon):
„Inaugurarea Școlii Gimnaziale «Tudor Vladimirescu» din Târgoviște reprezintă un eveniment important pentru comunitatea noastră și o investiție în educația tinerelor generații.
O școală reînnoită, care poartă numele lui Tudor Vladimirescu, este o chemare la excelență și la cultivarea cunoașterii.
Lumina credinței și cea a cunoașterii nu se exclud, ci se împlinesc reciproc.”
Elena Marica, directorul Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu”:
„Astăzi trăim un moment de mândrie și profundă bucurie, mult așteptat de cadrele didactice, de elevi și de părinți. După o perioadă intensă de reabilitare, extindere și modernizare, ne întoarcem cu emoție acasă.
Școala noastră, înființată în 1974, beneficiază de prima reabilitare de asemenea anvergură, care oferă condiții moderne și sigure pentru desfășurarea actului educațional.
Mulțumim autorităților locale pentru sprijinul acordat educației.”




EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune
Prefectul Marian Tănase: Situație fără precedent în Dâmbovița – 70.000 de abonați afectați de întreruperile de curent
A murit cântăreața britanică Scouse Pink. De ce boli a suferit artista