Alocări bugetare pentru spitalele din Dâmbovița, în urma amendamentelor parlamentare
Unități medicale din județul Dâmbovița vor beneficia de finanțări suplimentare, după ce mai mulți parlamentari au depus amendamente la Legea bugetului de stat, potrivit unei informări transmise de președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan.

Astfel, Spitalul Județean de Urgență Târgoviște a primit o alocare de 3 milioane de lei pentru dotarea cu echipamente medicale, inclusiv sisteme moderne necesare intervențiilor și investigațiilor de specialitate. Reprezentanții administrației județene au precizat că diferența de finanțare necesară va fi acoperită din bugetul propriu al instituției.
Totodată, Spitalul Orășenesc Pucioasa urmează să beneficieze de 750.000 de lei, fonduri destinate îmbunătățirii condițiilor oferite pacienților.
Conform lui Corneliu Ștefan, sumele au fost obținute în urma demersurilor inițiate de parlamentarii dâmbovițeni Carmen Holban, Laurențiu Neculaescu, Victor Ponta, Titus Corlățean și Lucian-Nicolae Andrușcă.
În mesajul său, Corneliu Ștefan a transmis că: „Mulțumesc parlamentarilor județului Dâmbovița pentru sprijinul acordat dezvoltării județului nostru în dezbaterile privind Legea bugetului de stat. (…) Nici sănătatea, nici educația și nici dezvoltarea comunităților din județul nostru nu se negociază în funcție de culoarea politică.”
Acesta a adăugat că există și alte inițiative legislative din partea parlamentarilor din județ pentru susținerea comunităților locale, subliniind că implicarea acestora poate fi analizată în mod public.
În paralel, administrația județeană continuă implementarea unor proiecte în domeniul sanitar, care vizează, între altele, modernizarea Unității de Primiri Urgențe, investiții în serviciile de ambulanță, creșterea eficienței energetice a unor clădiri medicale, digitalizarea activităților spitalicești și realizarea unui nou spital de pediatrie în Târgoviște.
Bugetul județului Dâmbovița pentru acest an urmează să fie dezbătut în perioada următoare, urmând să fie stabilite direcțiile de finanțare pentru proiectele locale.