„Dezvoltarea Industriei prin Politici Europene”
Europarlamentarul Maria Grapini a organizat Conferința „Dezvoltarea Industriei prin Politici Europene”, la care au participat confederații și federații industriale din România: UNPR, CONPIROM, ASFOR, FPSC, ARIS, UniRomSider, CIROM.
La această întâlnire a participat vicepreședintele Comisiei Europene Roxana Mînzatu, directoarea DG GROW de la Comisarul pentru Piața Internă, precum și eurodeputați din România, Bulgaria, Olanda și Italia.
Au mai fost prezenți ambasadorul Andreea Păstârnac și ministrul consilier Ștefan Sima de la Ambasada României, oameni de afaceri români din Belgia și Clubul belgo-român al oamenilor de afaceri.

Dezbaterile au avut ca scop sesizarea Comisiei Europene cu problemele din industria românească și europeană, dar și informarea din partea Comisiei Europene și a Parlamentului European cu privire la agenda viitoare.
”Dezbaterile au avut ca scop sesizarea Comisiei Europene privind problemele din industria românească și europeană, dar și de informare, din partea Comisiei Europene și a Parlamentului European, cu privire la agenda viitoare. Aceste dezbateri sunt cruciale pentru a identifica politici eficiente și pentru a asigura un viitor sustenabil industriei europene. Multumesc tuturor pentru contribuția adusă. Patronatele din România m-au făcut să fiu mândră că sunt româncă!”, a declarat eurodeputatul Maria Grapini.

Printre temele esențiale abordate s-au numărat: importanța unei forțe de muncă bine calificate și corect remunerate; asigurarea și protejarea locurilor de muncă; identificarea unor măsuri concrete pentru gestionarea crizei generate de creșterea prețului combustibililor; reducerea poverii birocratice și simplificarea administrativă; consolidarea pieței unice; facilitarea accesului IMM-urilor la fonduri europene.
Astfel de dezbateri sunt esențiale pentru a construi politici eficiente, adaptate realităților economice, și pentru a asigura un viitor sustenabil industriei europene.