Din alfabetul albinelor: află mai multe despre cei trei „P” ai stupului

Descoperă această selecție specială de produse apicole pline de beneficii.

Mierea naturală, bogată în gust și cu proprietăți vindecătoare își are originea în stupul albinelor. Numai că această minune a naturii, care este stupul, păstrează și alte produse apicole pur și simplu excepționale, ce merită descoperite. În continuare, vom pune în valoare doar o parte dintre acestea, clasificate sub forma celor trei „P” ai stupului. Este vorba despre polen crud, păstura și propolisul, fiecare având calități unice.

1. Polenul crud proaspăt

Începem cu polenul, un element esențial al stupului de albine. Acest produs apicol este cunoscut pentru un conținut important de vitamine și minerale, fiind adesea recomandat de către specialiștii în api-terapie pentru o bună funcționare a sistemului digestiv și nu numai. Printre cele mai populare sortimente se află polen crud poliflor care, asemenea tipului de miere polifloră, reunește esența plantelor medicinale, rezultând astfel un preparat natural de calitate.

2. Păstura

De la polen, trecem la păstură, numită în mod tradițional pâinea albinelor. De fapt, păstura se formează prin procesul de fermentație al polenului în stup. Conținutul natural de vitamine și enzime benefice este prezent și aici. Apicultorii indică păstura ca și adjuvant pentru afecțiuni precum cele ale ficatului, pentru fortificarea organismului în cazul unei anemii, în episoade de suprasolicitare sau stres. Se recomandă alegerea unui produs calitativ, așa cum este păstura românească.

3. Propolis

La fel de valoros este și următorul preparat: propolisul. Când ne gândim la propolis, asociem acest antibiotic natural eficient cu o imunitate mai rezistentă. Fie că îl regăsim în forma sa brută, în combinație cu mierea naturală sau cu extracte de plante medicinale, stupina ne oferă un adevărat aliat al sănătății. De la prevenirea răcelilor, până la tratarea lor, te poți baza pe acest produs apicol.

Natura are adevărate minuni, de la peisaje spectaculoase, la remedii vindecătoare, pentru o stare de bine. Printre cele mai apreciate preparate se află mierea și produsele apicole, făurite de albine în stup. Din cele mai vechi timpuri, preparatele precum mierea crudă, polenul, păstura sau propolisul ne-au încântat prin savoare, calități dovedite pentru mai multă sănătate și echilibru.

Cristi Iordache

călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

Distribuie acest articol Oficial Media

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *