„Puterea noastră, planeta noastră” și World Water Day
Pentru Ziua Pământului din 2026, tema este „Puterea noastră, planeta noastră”.
Ziua Pământului este mai mult decât o dată. Este un moment de pauză, în care te retragi și analizezi modul în care viața ta de zi cu zi se conectează cu planeta. Mâncarea pe care o consumi, apa pe care o folosești, energia electrică din casa ta și deșeurile pe care le creezi, toate acestea modelează viitorul Pământului. Majoritatea acestor acțiuni par mici, atunci când sunt văzute individual, dar, împreună, decid sănătatea aerului, solului și oceanelor.

Această înțelegere este primul pas în a învăța, cum să sărbătorim Ziua Pământului și în a descoperi modalități semnificative de a aduce Ziua Pământului, în viața de zi cu zi. În loc să tratați Ziua Pământului doar ca pe o sărbătoare, tratați-o ca pe un punct de plecare.

Cele mai solide planuri de Ziua Pământului trec prin patru etape: mai întâi conștientizarea, apoi acțiunea, apoi dezvoltarea obiceiurilor și, în final, îmbunătățirea anuală. Atunci când aceste etape funcționează împreună, Ziua Pământului devine parte a culturii la locul de muncă, mai degrabă decât un program unic. Fiecare efort puternic la locul de muncă începe în același mod: prin observarea a ceea ce de obicei trece neobservat.

Tot astăzi, sărbătorim și Ziua Mondială a Apei (World Water Day) un eveniment anual inițiat și promovat de Organizația Națiunilor Unite (ONU), celebrat în fiecare an la data de 22 martie, începând cu anul 1993.
Pe 22 martie 2026, oamenii din întreaga lume marchează Ziua Mondială a Apei 2026, sub tema „ Apa și egalitatea de gen” . Această zi de sărbătoare globală evidențiază relația esențială dintre apă, femei și egalitatea de gen, care se reflectă și în Raportul Națiunilor Unite privind Dezvoltarea Apelor la nivel mondial 2026: Apă pentru toți oamenii: drepturi și oportunități egale.
Astfel, în această zi se evidențiază importanța apei potabile, încurajându-se promovarea de acțiuni concrete pentru gestionarea responsabilă și durabilă a resurselor de apă ale planetei.
În contextul creșterii susținute a populației la nivel mondial a dezvoltării industriale și ținând cont de efectele schimbărilor climatice, resursele de apă la nivel global sunt supuse unor presiuni din ce în ce mai mari, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ. În acest context, este esențială conștientizarea publicului cu privire la necesitatea protejării resurselor de apă precum și a mediului înconjurător.
Tema din acest an evidențiază legătura strânsă dintre accesul la apă potabilă și egalitatea socială, inclusiv egalitatea de gen. Inegalitățile privind accesul la apă potabilă afectează în mod disproporționat femeile, copiii, persoanele din mediul rural și comunitățile vulnerabile. În lipsa unui acces sigur la apă, toate grupele populaționale vulnerabile sunt expuse la riscuri mari pentru sănătate și siguranță, iar comunitățile defavorizate rămân prinse în cicluri de boală și sărăcie. De asemenea, sistemele de sănătate publică pot deveni suprasolicitate.
Asigurarea accesului universal la apă potabilă sigură reprezintă, prin urmare, o investiție directă în sănătatea publică, educație, dezvoltare economică și echitate socială.
În România, problema apei constă și în apariția de vulnerabilități regionale
Există diferențe semnificative între mediul urban și cel rural în ceea ce privește accesul la apă potabilă sigură. În anumite comunități, în special în zonele izolate sau cu resurse economice limitate, populația depinde exclusiv de aprovizionarea cu apă din fântâni individuale, fântâni care pot fi contaminate microbiologic, cu nitrați sau alte elemnete chimice..
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Direcțiile de Sănătate Publică județene monitorizează constant calitatea apei potabile, atât a celei distribuite în sistem centralizat, cât și a celei provenite din fântâni și izvoare publice/individuale.
Cu prilejul Zilei Mondiale a Apei, specialiștii reamintesc câteva recomandări esențiale pentru protejarea sănătății:
• apa potabilă trebuie consumată doar din surse sigure și autorizate sanitar;
• consumatorii trebuie în mod periodic să își verifice calitatea apei provenite din fântânile private;
• în situații de risc, precum avarii ale rețelei de distribuție, modificări ale parametrilor de calitate ai apei potabile , inundații, etc, consumatorii trebuie să urmeze indicațiile furnizate prin mijloacele de informare publică, de către direcțiile de sănătate publică și celelalte autorități implicate în gestionarea evenimentelor în cauză;
• menținera unei igiene corecte a mâinilor cu apă și săpun, este una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a bolilor infecțioase.
Prin marcarea Zilei Mondiale a Apei este reafirmată importanța protejării resurselor de apă și asigurării accesului echitabil la apă potabilă pentru toți cetățenii.

ONU subliniază trei mesaje cheie privind apa și egalitatea de gen:
1. Criza globală a apei îi afectează pe toți, însă impactul nu este resimțit în mod egal. În comunitățile în care accesul la apă potabilă sigură și la servicii de canalizare lipsește, inegalitățile se adâncesc, iar femeile și fetele sunt cele care poartă cea mai mare povară. Pentru a progresa este esențial ca femeile și fetele să fie plasate în centrul soluțiilor legate de gestionarea apei.
2. Femeile trebuie să aibă un rol esențial în modelarea viitorului resurselor de apă. Sistemele de alimentare cu apă trebuie să reziste schimbărilor climatice și să fie capabile să răspundă nevoilor tuturor. Pentru a depăși criza apei, este nevoie de o abordare transformatoare, bazată pe drepturi, în care vocile, capacitatea de a conduce și puterea de acțiune ale femeilor să fie pe deplin recunoscute și valorificate.
3. Acolo unde apa curge, egalitatea crește. Atunci când femeile și fetele au cuvânt egal de spus în deciziile legate de gestionarea apei, serviciile devin mai incluzive și mai durabile. Trebuie să investim în rolul de lider al femeilor, astfel încât apa să devină o forță pentru un viitor mai sănătos, mai prosper și mai egal din perspectiva genului- un viitor din care toți avem de câștigat.