Continuând tradiția începută acum şase ani, odată cu programul „Natura ne învață primii pași în viață”, Asociația Ecologică Floare de Colț a organizat în perioada 15-17 iulie 2016, în parteneriat cu HeidelbergCement România SA, activităţile practice ale proiectului intitulat „CUPA ORAŞULUI FIENI LA SPORTURI MONTANE” – Ediţia a II-a.
La concurs au participat 24 de elevi cu vârsta între 10 şi 16 ani, împărţiţi în opt echipe, reprezentând localităţile: Târgovişte, Constanţa, Bezdead şi Fieni, precum şi trei însoţitori adulţi. Dintre cei 27 de participanţi, 11 au purtat cu mândrie şi eşarfa de cercetaş al Centrului Local „Naparis” – Organizaţia Naţională „Cercetaşii României”.
Vineri, s-au desfăşurat primele două probe. Cea de cros montan i-a solicitat pe participanţi încă de la început, aceştia făcând cunoştinţă cu noroiul din pădurea încă umedă, de la multele ploi de anul acesta. Concurenţii nu s-au lăsat însă intimidaţi şi au parcurs cu toţii cursa, diferenţa dintre primii şi ultimii clasaţi fiind de doar 11 minute.
A urmat proba de alpinism, cea mai spectaculoasă şi mai solicitantă dintre toate. Proba a fost compusă din patru ateliere: căţărare gradul I şi căţărare gradul II (manşă cu asigurare), iar pentru cei care au parcurs aceste trasee a urmat căţărarea de gradul III pe lama stâncoasă din apropierea Taberei Căprioara (asigurată cu mână curentă), încheiată cu o coborâre în rapel de circa 40 de metri, până la baza stîncii. Din cei 24 de concurenţi, 19 au parcurs fără greşeală cele 4 ateliere, obţinând punctaj maxim la acastă probă, lucru extrem de îmbucurător pentru organizatori, având în vedere vârsta participanţilor.
A doua zi a concursului a început dimineaţa prin răcoarea pădurii, cu drumeţia montană, constând în parcurgerea unui traseu până în zona carstică Rătei, unde a avut loc şi proba de speologie: Cheile Răteiului, Peştera cu Bolovan din Chei şi peştera Rătei (prezentare). Concurenţii au avut ocazia să ia contact cu lumea cavernelor şi să facă diferenţa dintre mediul ambiant, călduros şi primitor, cu care de regulă suntem obişnuiţi şi lumea subterană, aparent ostilă, umedă şi rece, dar nu mai puţin incitantă şi provocatoare, care le-a solicitat la maxim curajul şi tenacitatea. Toate echipele s-au descurcat excelent şi la aceste probe, iar la întoarcere, după o zi plină de peripeţii şi aventuri, masa de seară a fost unanim apreciată!
Ultima zi, duminică a început cu proba de biciclete, probă la care surpriza şi provocarea cea mai mare pentru echipe a fost pedalarea pe trei biciclete de dimensiuni diferite. Nici acest lucru nu i-a intimidat pe concurenţi. Încurajându-se reciproc şi dând dovadă de spiritul de fair play, care a fost prezent pe toată durata concursului, au terminat cu bine cursa, pregătindu-se pentru proba de orientare turistică. Găsirea celor 12 posturi, cu ajutorul busolei, nu a fost o problemă pentru concurenţi, departajarea făcându-se de astă dată între echipe, la câteva secunde.
La finalul concursului, cu toţii ne-am simţit câştigători! Organizatorii, concurenţii sau gazdele primitoare de la Tabăra Căprioara. Am petrecut împreună trei zile minunate, pline de culoare, de provocări şi adrenalină. Am învăţat lucruri noi, ne-am depăşit cu curaj temerile şi limitele, ne-am cunoscut mai bine şi am înţeles cât de mult contează atitudinea, echipa, încrederea, prietenia… Am cântat în jurul focului de tabără, am trăit mult şi intens, ne-am murdărit, am obosit şi am dormit puţin… Ne-am pregătit, cum spun cercetaşii (care cu onoare şi-au purtat eşarfele)… pentru viaţă!
Următoarea provocare, „Şcoala Curajului 2016”, a VIII-a ediţia a acestui proiect, se va desfăşura în aceeaşi locaţie, în perioada 15-21 august 2016. Vă aşteptăm cu drag alături de noi!
Ileana Bocanciu – Coordonator programe AEFC

călător pe la reviste pe la câteva edituri „…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Miss Rusia, Kseniya Alexandrova, a murit la doar 31 de ani
Extinderea cooperării în Marea Neagră: Oportunități și provocări pentru stabilitatea regiunii
Dennis Man semnează cu PSV Eindhoven. Valoarea transferului este de 8,5 milioane de euro
O învățătoare din Timiș a murit după ce a aflat că postul său a fost desființat în urma măsurilor luate de Guvern
Piperea: În condiții de criză bugetară și economică nu strângi șurubul austerității
Titus Corlăţean – un educat şi cult om politic al PSD, un lider fără scandal, cu valori solide şi potenţial prezidenţial 2030
SPIRITUALITATE
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Grăsimea abdominală și cauzele emoționale. Medicina Tradițională Chineză
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Reforma în sănătate nu se face cu lozinci, ci cu reguli clare și curaj de a schimba vechile practice
Tratament naturist pentru parazitoză intestinală
Ciupercile medicinale, surse de vindecare pentru cancer, diabet sau tulburări imunitare
Din 1 septembrie, pacienții pot reclama la Ministerul Sănătății redirecționările de la spitalele publice la privat
Se pot depune proiecte de investiții pentru programele de screening
România pe primul loc în UE la decese prevenibile și tratabile
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aurelian Cotinescu: Vrea sau nu PSD să facem reforme?
Tehnologia de ecran NanoCell de la LG: IATĂ tot ce trebuie să știi despre ea
Ce înseamnă un egoism sănătos?