Copiii tăi nu sunt copiii tăi. Ei sunt fiii şi fiicele vieţii care tânjesc după ea însăşi

Copiii tăi nu sunt copiii tăi.
Ei sunt fiii şi fiicele vieţii care tânjesc după ea însăşi.
Ei vin prin tine, dar nu de la tine,
Şi deşi ei sunt cu tine, totuşi ei nu-ţi aparţin.
Poţi să le dai dragostea ta, dar nu şi gândurile tale,

Pentru că ei au propriile lor gânduri.
Poţi să le adăposteşti trupurile, dar nu şi sufletele,
Pentru că sufletele lor locuiesc în casa viitorului,
Pe care tu n-o poţi vizita, nici măcar în visele tale.
Te poţi lupta să fii ca ei, dar nu încerca să-ifaci ca tine
Pentru că viaţa nu zăboveşte în ziua de ieri.

Tu eşti ca arcul din care copiii tăi pleacă ca nişte săgeţi vii.
Arcaşul vede ţinta de pe calea către infinit,
Şi-ţi dă şi ţie puterea să vezi cât de departe poţi ajunge.
Se încordează cu tine, cu puterea Lui, aşa încât săgeţile să zboare iute şi departe;
Lasă ca încordarea ta în mâinile arcaşului să fie spre bucurie,
Căci aşa cum îşi iubeşte săgeata care zboară,
tot astfel El iubeşte arcul care este stabil.

fragment din Profetul, de KAHLIL GIBRAN

Oficial Media

Distribuie acest articol Oficial Media