În perioada iunie – august 2016 a avut loc un amplu proces de consultare cu tinerii, desfășurat la nivelul național. Au fost astfel centralizate 574 de răspunsuri primite prin intermediul chestionarului disponibil online și 79 de rapoarte ale consultărilor față în față, care au adunat un număr de 2560 participanți din toată țara, se arata in comunicatul de presă din partea Europe Direct Targoviste.
Aceste consultări au fost organizate de către lucrătorii de tineret din cadrul rețelei „tineREȚEA” (rețeaua națională susținută de Ministerul Tineretului și Sportului) la care s-au adăugat consultările cu tinerii organizate în cadrul Caravanei Naționale a Dialogului Structurat cu TINErii, coordonată de către Forumul Tinerilor din România.
„tineREȚEA” este rețeaua de lucrători de tineret inițiată de Ministerul Tineretului și Sportului organizată sub forma unui amplu program de voluntariat național din care fac parte câte 2-3 voluntari lucrători activi de tineret din fiecare județ, alături de un reprezentant DJST/ DSTMB, ajungând astfel la un număr de 120 persoane implicate. Echipele județene organizează consultări și formări pentru a identifica nevoile reale ale tinerilor la nivel național și pentru dezvoltarea prin învățarea experiențială și participare a tinerilor.
În judeţul Dâmboviţa, de organizarea acestui eveniment de consultare publică a tinerilor şi a adulţilor care lucrează cu tinerii răspund: Aurora Zamfir (profesor, lucrător de tineret voluntar – Asociaţia „Youth 4 All” Pucioasa”); Liliana Chivulescu (profesor, lucrător de tineret voluntar – „Ştefan şi Chivulescu” – Societate Civilă Profesională de Psihologie, Târgovişte); Mândruţa Andreescu (lucrător de tineret voluntar – Asociaţa „Tineri pentru Europa de mâine’, Târgovişte) şi Ionuţ Petre (reprezentatntul DJST Dâmboviţa).
În data de 1 septembrie 2016, Ministerul Tineretului și Sportului a trimis către Comitetul Coordonator al Dialogului Structurat 2016 raportul pe componenta de tineret al TRIO-ul Preşedinției Olanda – Slovacia – Malta. Raportul a fost întocmit de către membrii Grupului de Lucru pe Dialog Structurat din România.
Analiza rapoartelor de țară a Comitetul Coordonator European are ca rezultat următoarele seturi de recomandări comune privind sectorul de tineret, rezultate în urma procesului de Dialog Structurat:
1) Accesul la calitate și informații critice;
2) Tineri sub presiune: Construirea rezilienței și a încrederii în sine
3) Dincolo de frică și intoleranță – Experiența diversității
4) Consolidarea unui sistem educațional care încurajează dezvoltarea potențialului tinerilor
5) Susținerea implicării tinerilor în societate, în special pentru grupurile vulnerabile
6) Reconstruirea încrederii tinerilor în proiectul european
7) Program de mobilitate: ocuparea forței de muncă și a educației pentru toți
8) Impactul lucrulului cu tinerii și a organizațiilor de tineret pentru toți
În județul Dâmboviţa, evenimentul „TINERII CONSTRUIESC PREZENTUL!” va avea loc sâmbătă, 22 octombrie 2016, la Casa Tineretului din Târgovişte, începând cu ora 10. Acest eveniment are ca scop informarea tinerilor, a lucrătorilor de tineret, a adulţilor care lucrează cu tinerii, a organizațiilor și a instituțiilor care implică tinerii, pentru a lua în considerare aceste recomandări în planificarea activităților și proiectelor din anul 2017.
Activitățile realizate de către „tineREȚEA” fac parte din proiectele „Lucrătorul de tineret” – finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului și „Dialog Structurat cu tinerii 2016” – co-finanțat de Comisia Europeană prin programul „Erasmus +”.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
Piperea: Fără identitate digitală, nimeni nu va mai putea lucra legal în Marea Britanie
Tragedie la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași: Șase copii au murit în urma unei infecții bacteriene
Medicul Răzvan Constantinescu a făcut plângere la Consiliul Medicilor din Iași după Conferința Covid-19 de la Brașov
Românii nu vor accepta dictatura sanitară globalistă! Medicii nu trebuie reduși la tăcere
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Societatea de Transport Public Timișoara asigură prin CASCO cele 44 de autobuze electrice Karsan – investiția Timișoarei, protejată
A încercat să îi vândă în mijlocul strazii 200 de euro falși. Cum a fost descoperit de jandarmi?
Expoziția Terenuri Fragile