Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Obama la final de mandat – Succese și Eșecuri

U.S. President Barack Obama waves after talking about cutting the U.S.deficit during an appearance in the Rose Garden of the White House in Washington September 19, 2011. Obama will lay out a plan on Monday to cut the U.S. deficit, striking a populist tone aimed at galvanizing his Democratic Party base ahead of the November 2012 election. REUTERS/Larry Downing (UNITED STATES - Tags: POLITICS BUSINESS)
Sursa: REUTERS

Barack Obama își petrece ultimele zile ca președinte al Statelor Unite analizând alături de staff-ul său reușitele dar și insuccesele administrației sale. Obama va rămâne în istoria Statelor Unite pentru mult timp de acum înainte, dacă nu prin politica dusă în calitate de șef de stat, cel puțin prin faptul că este primul președinte de culoare reprezentant al unei minorități naționale.

Mulți americani consideră că Obama lasă în urmă o Americă scindată, un stat care și-a pierdut supremația economică în lume (în favoarea Chinei) și a pierdut lupta cu terorismul internațional.

Frământările sociale și lipsa de coeziune a societății americane în această perioadă pot fi puse pe seama dezbinării politice dintre republicani și democrați, dar este și rezultatul unei lungi perioade în care factorul politic a încetat să mai fie preocupat de partea socio-umană, de interesele și nevoile cetățenilor.

Oricât de ”costisitoare” pare a fi Administrația Obama și oricâte critici i se aduc din partea ambelor partide de la guvernare, aceasta este lista principalelor momente notabile ale celor două mandate Obama (2009-2016):

  • Reforma medicală este în sfârșit lege după mai bine de un secol și 5 administrații care au încercat să stabilească un sistem medical de sănătate, universal, valabil pentru toți cetățenii (Health Care Reform devine lege prin semnarea Actului de Îngrijire Realizabil – Affordable Care Act 2010)
  • Semnarea unui stimul economic în valoare de 787 de miliarde de dolari (American Recovery and Reinvestment Act 2009) pentru încurajarea și propulsarea economiei americane
  • Reforma Wall Street, care a avut rolul restabilirii parametrilor financiari care au dus la recesiunea din 2008
  • Încheierea Războiului din Irak (ultimele trupe americane s-au retras din Irak la 18 Decembrie 2011)
  • Începerea retragerii trupelor americane din Afganistan
  • Capturarea și asasinarea lui Osama bin Laden (lider Al-Qaeda responsabil pentru atacul terorist din 11 Septembrie 2001)
  • Redresarea industriei de mașini
  • Recapitalizarea băncilor
  • Eliminarea lui Moammar Gaddafi, dictator libian, răspunzător pentru moartea a sute de mii de civili libieni, acordarea apărării și asistență cetățenilor din Libia după 42 de ani de dictatură și teroare (2011)
  • Eliminarea practicilor de tortură sau reducerea acestora, stabilite de Administrația Bush împotriva deținuților aflați în custodia americanilor (aici se numără membrii ai grupărilor teroriste, persoane aflate pe lista neagră internațională, încarcerații din Guantanamo Bay)
  • Acordarea unui stimul economic pentru educație (Race to the Top) în valoare de peste 4 miliarde de dolari pentru sprijinirea statelor americane care susțin sistemul educațional
  • Realizarea unui Răspuns Internațional Coordonat în situații de criză în sistemul financiar
  • Amplificarea sprijinului pentru veterani
  • Înăsprirea sancțiunilor împotriva Iranului
  • Crearea de condiții pentru închiderea centralelor nucleare supra-poluante
  • Lilly Ledbetter Fair Pay Act din 2009 dă dreptul femeilor care lucrează pe aceeași poziție cu bărbații dar sunt plătite mai puțin să-și ceară drepturile legale în instanță
  • Întărirea protecției acordate victimelor crimelor urii rasiale (Hate Crimes Prevention Act 2009)
  • La toate acestea se adaugă fonduri acordate sănătății copiilor (lupta împotriva obezității infantile prin programele inițiate de soția sa, Michelle Obama), a fermierilor care se regăsesc în dificultate sau care au dat faliment, avansarea proiectelor care sprijină cercetarea științei celulelor stem, recunoașterea pericolelor reale pe termen lung ale emanațiilor de dioxid de carbon, reușita în câștigarea independenței Sudanului de Sud (2011), etc.

Printre marile neajunsuri și insuccese ale Administrației Obama se numără: creșterea violențelor și a crimelor în rândul populației de culoare, protestele de stradă împotriva crimelor înfăptuite de membrii ai poliției asupra minorității afro-americane. Numeroase scandaluri au avut ca țintă Casa Albă și familia Obama, criticii susținând că Administrația Obama a fost cea mai costisitoare din istoria SUA, datorită în parte cheltuielilor legate de călătoriile extravagante ale familiei, dineurile și petrecerile organizate, etc. La acestea se adaugă problemele cu IRS (Internal Revenue Service), cazul Benghazi, spionarea populației americane de către NSA (National Security Agency) prin ascultarea convorbirilor telefonice, accesul neautorizat la e-mail, date personale și bancare. Printre acuzațiile grave aduse se mai numără și:

– retragerea pripită din Irak ce a dus la instalarea ISIS în Siria și ocuparea unor puncte cheie de pe teritoriul irakian;

– lipsa de solidaritate cu Israelul

– problemele din Crimeea și relațiile cu Rusia

– refuzul de a declara ISIS drept grup musulman terorist

– refuzul de a utiliza sintagma ”islamism radical” sau ”terorism islamic”

– sensibilitatea în atitudinea Casei Albe cu privire la grupurile teroriste islamice a făcut ca media americană și mulți critici să afirme că Obama este musulman la rândul său, și mai mult decât atât alegerea sa ca președinte nu este legitimă pentru că acesta nu ar fi născut pe teritoriu american (ci probabil în Kenya).

Este cunoscut faptul că Obama și-a folosit influența pentru a da legi care aduc atingere Constituției, și încalcă drepturile organelor de control în măsură să balanseze puterile în stat (acesta a utilizat în repetate rânduri executive orders în lupta cu Congresul – președintele are dreptul să ceară trecerea, votarea, interzicerea unor legi, fără acordul Congresului, dar numai în cazuri excepționale și fără abuzarea funcției). Obama se pare că a utilizat aceste directive de mult prea multe ori.

Se estimează că datoria externă americană se ridică la 9 trilioane de dolari, economia Americii fiind îngenuncheată de crize repetate ale sistemului bancar, China devenind unul din principalii beneficiari.

Chiar dacă o parte din aceste probleme au fost ”lăsate moștenire” de Administrația Bush, președintele Obama se regăsește la finalul celor două mandate ca singur răspunzător. Rămâne de văzut cine va reuși să redreseze SUA începând cu 2017.

 

Oana Stiff – Michigan, USA

 

Mai multe detalii aici:

http://washingtonmonthly.com/magazine/marchapril-2012/obamas-top-50-accomplishments/

http://www.martinoauthor.com/list-obama-failures/

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share