
Asociaţia Chindia Jurasic Park, având în spate o vastă experienţă în domeniul turismului montan, organizează în perioada 18-20 noiembrie 2016, activităţile practice ale proiectului „Şcoală de Educaţie Montană”, proiect finanţat de Primăria Municipiului Târgovişte şi realizat în parteneriat cu Şcoala „Coresi” Târgovişte, se arată într-un comunicat de presă semnat de Posta Nicolae, președinte ACJP.
Pe parcursul a trei zile, cei 36 de elevi participanţi la proiect, vor învăţa atât din teorie, dar mai ales din practică, lucruri folositoare despre regulile muntelui: echipamentul individual şi colectiv folosit în drumeţia montană, în alpinism sau în speologie; orientarea în teren cu ajutorul formelor de relief sau a busolei; formele, culorile şi semnificaţiile marcajelor turistice din România; cum se pregăteşte şi ce trebuie să conţină rucsacul unui montaniard; care sunt regulile deplasării pe munte şi care sunt pericolele care pot apărea în munţi. De asemenea, tinerii vor afla şi vor aplica regulile de comportare într-o arie naturală protejată parcurgând trasee în Munţii Bucegi, pe Valea Ialomiţei şi pe afluenţii săi, cazarea şi masa fiind asigurate la Complexul Hotelier Gâlma, gazdă primitoare de fiecare dată.


EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Avocatul Poporului: Ni se cere să suportăm costul unei zile de boală, deși contribuim lunar la sistemul de asigurări sociale
Șoc în Franța! 10 bărbați au drogat și violat un băiat de 5 ani adus chiar de tatăl său la o petrecere de gay
Mălăieș are 11 joburi, nici el nu știe unde mai lucrează. Românii fac foamea și frigul în casă
Lista oamenilor influenți din dosarele Epstein. De la Elon Musk la fostul prinț Andrew
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
Una din cinci persoane din UE se află expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială
Grija pentru mobilitatea ta – cum îți susții articulațiile pentru o viață activă și echilibrată
Consumul de creier uman și boala Kuru: istorie și știință
Servicii dermatologie Pitesti – abordare medicala moderna pentru sanatatea pielii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
În „Anul Iancu de Hunedoara”, imaginea marelui erou domină centrul oraşului
Oamenii de știință regândesc modul în care interacționează vulcanii și faliile Pământului