
La premiera filmului de la Cinema “Geo Saizescu” din Râmnicu Vâlcea, vor fi prezenți și protagoniștii filmului, vineri, 9 decembrie 2016, de la ora 20:00. Singura prezență românească din competiția oficială a Festivalului de Film Black Nights din Tallinn, filmul “Afacerea Est”, a fost și unul dintre marii săi câștigători. Regizorul și scenaristul Igor Cobileanski a fost distins cu premiul pentru Cel Mai Bun Scenariu, informează Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea.
La acest eveniment vor fi prezenți și actorii din distribuția filmului Ion Sapdaru și Constantin Pușcașu, câștigătorii premiului pentru Cel Mai Bun Actor ai Festivalului de Film Black Nights din Tallinn și actorul Nicolae Poghirc.
După obținerea premiului, Igor Cobileanski surprins de nominalizare și copleșit de premiu a declarat: „Cele două premii, cel pentru scenariu și cel pentru cea mai bună interpretare masculină, nu fac altceva decât să valideze un efort al întregii echipe, să semneze cartea de parcurs festivalier a unei comedii deosebite, să încurajeze profesional cei peste 40 de actori din provincie, de pe ambele maluri ale Prutului și, în fine, să contribuie la mândria cinematografiei românești! Mulțumesc tuturor celor implicați în producția filmului, dar și spectatorilor care au mers la cinema să-l vadă.”
Filmul “Afacerea Est”, un melanj între comedie și dramă, spune povestea unei prietenii dintre doi moldoveni, Marian (Constantin Pușcașu) și Petro (Ion Sapdaru) care pornesc într-o călătorie plină de aventuri și suspans pentru a-și îndeplini visele.
Filmul este produs de Alien Film în co-producție cu Just a Moment (Lituania), Brio Film (Republica Moldova) și KaNoi Film (România), cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), Lithuanian Film Center, HBO și TVR.
Urmăriți Afacerea Est pe Facebook: https://www.facebook.com/AfacereaEst/ și pe site-ul cinematografului “Geo Saizescu” http://www.cinemageosaizescu.ro/filme/afacerea-est.
Biletele se pot achiziționa de la sediul cinematografului Cinematografului “Geo Saizescu”
(B-dul Tineretului nr. 2A, Râmnicu Vâlcea)

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Strigăt de ajutor pentru Adelin Sabin – o luptă contracronometru pentru viață
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
SPIRITUALITATE
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol
Peste 22.000 de copii și adolescenți din România au fost înregistrați cu tulburări de sănătate mintală
Modalitatea de eliberare a prescripțiilor medicale electronice on-line
Virusul care sperie lumea: Nipah, „următoarea pandemie”?
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Curs Electrician în Construcții în Târgoviște organizat de Profesional New Consult
Cum poate ajuta extractul de ghimbir la combaterea cancerului de prostată
Prevenirea și tratarea cancerului cu Suc de Aloe Vera. Tratamente folosite de acum un secol