Deputatul Iulian Vladu propune acordarea unui ajutor de şomaj persoanelor cu peste 35 de ani vechime, care nu îşi mai găsesc un loc de muncă. Deputatul PNL Iulian Vladu, membru al „Comisiei pentru muncă şi protecţie socială” a Camerei Deputaţilor, susţine acordarea unui ajutor de şomaj persoanelor cu peste 35 de ani vechime neîntreruptă în muncă şi care nu îşi mai pot găsi un loc de muncă. Propunerea urmăreşte modificarea legislaţiei în aşa fel încât persoanele care îndeplinesc criteriile să fie sprijinite de stat pentru a-şi putea asigura traiul zilnic.
„Este nevoie de un sistem de protecţie al persoanelor trecute de 50 de ani şi care îşi găsesc foarte greu un loc de muncă, deşi îşi doresc o viaţă activă. Persoanelor care s-au aflat în câmpul muncii 35 de ani şi au cotizat la buget ajutorul le poate asigura condiţii minime de viaţă până la atingerea vârstei de pensionare, în lipsa unei posibilităţi de angajare”, a declarat Iulian Vladu.
Conform propunerii, persoanele care au 35 de ani vechime neîntreruptă în muncă ar putea beneficia de un ajutor de şomaj până la împlinirea vârstei de pensionare, dacă nu reuşesc să se angajeze, sub condiţia acceptării locurilor de muncă oferite de AJOFM şi participării la cursuri de recalificare profesională. Cuantumul propus al indemnizaţiei este de 75% din valoarea indicatorului social de referinţă, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea asupra mediei salariului de bază brut pe ultimele 12 uni din stagiul de cotizare, a unei cote procentuale de 10%.”
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Analiza unui sociolog: Guvernul Bolojan și pedepsirea săracilor. De ce să te bați cu bogații, mai bine tai de la mamele minore
„Atmosfera sfârșitului unei domnii”: Gheorghe Piperea asupra moțiunii de cenzură împotriva lui von der Leyen
Furtună devastatoare în Sinaia: Vântul a smuls acoperișuri, a doborât copaci și a blocat traficul
Partidul AUR a fost amendat cu 25.000 de euro pentru nerespectarea datelor cu caracter personal
Un ciclon mediteranean ar putea lovi România și Bulgaria dupa data de 9 iulie
Sinteza zilei. Cele mai importante evenimente naționale și internaționale, 3 iulie 2025
SPIRITUALITATE
Povestea incredibilă e medicului Ioan Boilă. Cum a reușit să trateze gratuit mii de oameni încă din anii 90
Sfaturi de viață de la Dr. Ioan Boilă: „Omul nu e doar un trup bolnav, ci un suflet care suferă”
Cum poți purifica energiile din locuința ta pas cu pas?
Proverbe japoneze. Fără oameni simpli, nu există oameni mari
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum influențează stresul sănătatea mintală și fizică?
De ce scade producția de colagen odată cu înaintarea în vârstă și cum poți contracara acest proces
Cum te poate ajuta masajul feței și al gâtului în prevenirea bolilor neurodegenerative precum Alzheimer
Tratamente complementare și remedii naturale în sprijinul celor care luptă cu cancerul
Ziua Internaţională de Luptă Împotriva Abuzului şi Traficului Ilicit de Droguri
”O spun clar și ferm: toleranță zero pentru fraudarea concediilor medicale!”
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Deputat Aurelian Cotinescu: ”Moțiunea AUR, SOS și POT a fost doar o încercare disperată de a arunca România în incertitudine”
Investiție în educație și eficiență energetică: Grădinița nr. 3 din Târgoviște va fi redeschisă în această toamnă
Facultatea de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea „Valahia” din Târgoviște – Admitere 2025