Vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, în special dimineaţa şi noaptea, când va fi ger local în Maramureş şi în Transilvania, dar izolat şi în restul teritoriului, informează ANM.
LUNI
Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -18…-16 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi -1…0 grade pe litoral şi în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, dar mai ales pe crestele montane, unde va spulbera zăpada deja depusă. Pe arii restrânse în zonele joase de relief, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

LA BUCUREŞTI:
Vremea va fi rece, în special dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă de -5…-4 grade, mai scăzută în zona preorăşenească. În cursul nopţii va creşte probabilitatea de apariţie a ceţii cu depunere de chiciură.
MARŢI
ÎN ŢARĂ:
Deşi valorile termice vor marca o creştere uşoară în majoritatea zonelor, vremea se va menţine rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare seara şi pe parcursul nopţii în nord-est şi în centru unde pe spaţii mici, cu precădere în zona Carpaţilor Orientali, va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, dar izolat şi trecător şi în rest. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 şi 0 grade. Mai ales dimineaţa, în zonele joase de relief, local se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Psiholog: Prăbușirea Omertei sub greutatea acuzațiilor de abuz sexual și psihologic
Ion Duvac, doctor in psihologie își hărțuiește se%ual pacientele: ”Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta.”
Șefii de spitale ar putea avea salarii mărite cu 40%. Ce prevede noul proiect de lege aflat pe masa Senatului
Românii vor plăti mai mult la sistemul public de pensii începând cu 1 iulie 2026
Cum se schimbă vârsta de pensionare la femei începând din acest an
Văduva lui Gabriel Cotabiță, reținută într-un dosar de proxenetism. Alina Cotabiță promova fetele pe internet
SPIRITUALITATE
Care sunt semnele trezirii spirituale. Schimbări intense la nivelul ADN-ului
Parohia din Bărbăteni- Lupeni inclusă într-un proiect național al BOR
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
CNAS spune STOP practicilor ilegale din Sănătate
Cum îți susții organismul în perioadele solicitante și îți menții echilibrul zilnic
Primul consult ginecologic postpartum: ghid pas cu pas
Carmen Holban a votat pentru dreptul pacientului la a doua opinie medicală decontată de CNAS
”Prin comunicare și dialog, pot fi identificate soluții concrete pentru îmbunătățirea sistemului de sănătate„
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Abdominoplastia după sarcină: ce trebuie să știi înainte de a lua o decizie
Primăria Târgoviște anunță măsuri pentru relocarea sălilor de jocuri de noroc
De joi, traversarea pe Calea București se face doar pe pasarelă. Investiția intră oficial în funcțiune