
Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a declarat marți, la Sibiu, că în acest an va fi dublată față de 2016 prima din programul „Rabla Plus”, deci cine vrea să își cumpere o mașină electrică va primi de la stat 10.000 de euro, scrie realitatea.net.
„Rabla plus (…) vreau să vă spun că vrem să dublăm prima pentru achiziția de mașini electrice. Dacă anul trecut au fost 5.000 de euro, anul acesta va fi o primă de 10.000 de euro pentru cei care vor să cumpere automobile electrice„, a spus Daniel Constantin.
Ministerul Mediului a lansat, în 2016, două programe ce promovează tehnologiile curate: ‘Rabla Plus’ și Programul „Infrastructură de alimentare verde”.
Conform documentului, finanţarea acordată prin prezentul program, care va avea caracter multianual, reprezintă o strategie pentru o perioadă de 3 ani (2017 – 2019), prin care Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) îşi propune să contribuie la încurajarea achiziţiei de autoturisme noi din ce în ce mai performante din punct de vedere al impactului asupra mediului.
Noutatea programului este că, începând din 2017, se introduc praguri maxime de emisii de CO2 ale autovehiculelor pentru achiziţia cărora se poate obţine prima de casare. Astfel, cuantumul primei de casare va fi de 6.500 de lei şi se va acorda în funcţie de cantitatea de emisii de CO2/km generată de sistemul de propulsie al autovehiculului nou achiziţionat, în regim de funcţionare mixt, după cum urmează: în anul 2017, pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km; în anul 2018, pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km; în anul 2019 pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 110 g CO2/km.
‘După cum se observă, prin scăderea graduală a pragului de emisii de CO2, programul este conceput nu doar ca o modalitate de finanţare, ci şi ca un instrument de îndrumare a cumpărătorului de autoturisme şi conştientizare a acestuia cu privire la corelarea nevoii de deplasare cu cea de protecţie a mediului’, se notează în Referatul de aprobare a proiectului de ordin pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului ‘Rabla’.
Conform documentului, care nu menţionează un buget al programului, la prima de casare de bază se poate adăuga, în 2017, un ecobonus de 1.500 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcţionare mixt.
Pentru anul 2018, valoarea ecobonusului este similară, însă numai pentru cazul în care este cumpărată o maşină nouă echipată cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g CO2/km în regim de funcţionare mixt.
Nu în ultimul rând, la achiziţionarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 95 grame de CO2/km în regim de funcţionare mixt, se va acorda, în 2019, un ecobonus în cuantum tot de 1.500 de lei.
Pe de altă parte, în cazul achiziţiei unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid, valoarea ecobonusului va fi de 2.500 de lei.
Prima de casare şi ecobonusul se scad de către producător din preţul de comercializare cu TVA al autovehiculului nou, iar prima de casare se poate cumula cu ecotichetul acordat în cadrul Programului de promovare a vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic, în condiţiile prevăzute prin ghidurile celor doua programe. În această situaţie, cumularea ecobonusului este exclusă.
Proiectul de act normativ supus aprobării a fost avizat în şedinţa Comitetului Director al Administraţiei Fondului pentru Mediu din 13 martie 2017.
Autovehiculul uzat, a cărui primă înmatriculare în România a avut loc ulterior datei de 31 decembrie 2009, cu excepţia celui aflat în proprietatea unei unităţi administrativ-teritoriale sau a unei instituţii publice, nu intră sub incidenţa prevederilor Ghidului pentru anul 2017.
Un principiu similar este valabil atât pentru Ghidul de finanţare valabil pentru anul 2018, cât şi pentru cel din 2019, iar autovehiculele uzate vor trebui să fi fost înmatriculate pentru prima dată în România înainte de 31 decembrie 2010, respectiv 31 decembrie 2011, cu excepţia celor aflat în proprietatea unei unităţi administrativ-teritoriale sau a unei instituţii publice.
Proiectul de Ordin de ministru pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional va fi supus dezbaterii publice timp de 10 zile, iar cetăţenii şi instituţiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii la Ministerul Mediului – Administraţia Fondului pentru Mediu.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
Aurelian Cotinescu, mesaj de Ziua Națională a României, 1 Decembrie
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
Descoperire cu premiu Nobel în tratarea cancerului a medicului Otto Warburg
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul Colindelor de la Moroeni a reunit 400 de colindători din întreaga țară și Republica Moldova
Moș Crăciun a adus magia sărbătorilor în unitățile de învățământ din Răcari și Ghergani
Consiliul Județean Dâmbovița, bilanțul proiectelor din 2025 și direcții pentru 2026