
Barcelona îl are pe Messi, Real Madrid pe Cristiano Ronaldo! Chindia Târgovişte îl are pe Cristian Cherchez! „Cristinho”, “Cherchezinho”, “Cristiano” sau “Minunea de lângă Turn”, cum i s-o mai spune atacantului, este, fără niciun dubiu, cel mai valoros jucător din lotul echipei târgoviştene.
Calităţile sale sunt incontestabile, iar asta o recunosc până şi adversarii, care nu se feresc să-l aprecieze pe fotbalistul târgoviştean. Fără el e greu! S-a văzut la Mioveni, unde Chindia a pierdut clar duelul, după o evoluţie modestă, dacă nu lamentabilă. În schimb, cu el în teren, în următorul joc, formaţia târgovişteană pur şi simplu a desfiinţat Braşovul. S-a înregistrat un 4-0 care va fi ţinut minte mult timp. Două dintre goluri i-au aparţinut lui Cherchez, un adevărat “bombardier” în faţa porţii.
Cristi Cherchez, esențial pentru Chindia Târgoviște
Talentat, tehnic şi foarte agil, Cristian Cherchez poate fi un adevărat pericol pentru echipele adverse chiar şi atunci când pare lipsit de entuziasm sau când dispare mult timp dintr-un meci. O singură sclipire este deajuns pentru a se face diferenţa. “Este clar că echipa arată altfel cu Cristi Cherchez, un jucător esenţial, a demonstrat-o şi campionatele trecute. E din ce în ce mai bun, mai valoros şi e evident că atunci când lipseşte, se cunoaşte”, l-a lăudat Nicu Croitoru, antrenrul Chindiei.
16 goluri a marcat Cristi Cherchez până acum în acest sezon
Este cel mai bun marcator al Chindiei și al 4-lea în clasasamentul golgheterilor Ligii a 2-a după 30 de etape.
Este cotat la 250.000 de euro de site-ul transfermarkt.ro

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Mario a fost ucis și îngropat de colegii săi din invidie! Crimă produsă cu bestialitate de 3 minori cu vârste de 13 și 15 ani
Compania Pfizer îi cere României 564 de milioane de euro pentru cele 29 de milioane de doze de vaccin pe care nu le-a mai cumpărat
”Iertați-mă, părinte, n-am putut veni azi la Biserică. Am plătit 6 milioane pe pastile.” Drama bătrânilor din România
Apel umanitar de la preotul Damaschin: „Copiii noștri îngheață în case iar noi rămânem fără lemne!”
Un cetățean indian a salvat o fetiță de 5 ani din lacul înghețat din Parcul Romanescu, Craiova
Aurelian Cotinescu: Pensiile magistraților amânate de CCR. România poate pierde 230 de milioane de euro din PNRR.
SPIRITUALITATE
Luna nouă în Capricorn: Învățăm să stabilim limite, nu doar cu ceilalți, ci și cu noi înșine
BOR plătește impozite conform legislației în vigoare
De 26 ani săvârșim Boboteaza în staţiunea Straja alături de sute de turişti
Ce să eviți în ultima zi a anului
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Urogynecological Physiotherapy – What It Is and Who It Helps
Inteligența Artificială și reforma sistemului de sănătate, în dezbatere la CCIA Timiș
Cabinele de sauna cu infrarosu: beneficii, functionare si de ce sunt tot mai populare
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat lista serviciilor de care beneficiază de la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în programele naționale de sănătate
19 dureri cronice care sunt legate de stările emoționale
LipoCurcumin – când biodisponibilitatea schimbă complet valoarea biologică a curcuminei
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Ordin de protecție pentru că și-a agresat soția într-o parcare pe fondul geloziei
Evaziune fiscală de 191.000 de lei în Dâmbovița și Ilfov. Prejudiciul a fost recuperat
Sechestru pe mașină și conturi bancare pentru neplata impozitelor și contribuțiilor în valoare de 144.000 de lei