Calendarul zilei 21 mai. Ziua Mondială a Diversității Culturale pentru Dialog și Dezvoltare, stabilită de ONU.

În cadrul celei de-a 31-a sesiuni a conferinței generale a UNESCO, desfășurată la Paris la 2 noiembrie 2001, a fost adoptată Declarația universală privind diversitatea culturală. Articolul 1 al acestei Declarații stipulează: ”Ca sursă de schimburi, inovație și creativitate, diversitatea culturală este necesară umanității așa cum biodiversitatea este pentru natură. În acest sens, patrimoniul comun al umanității trebuie să fie recunoscut și afirmat pentru generațiile prezente și viitoare”, conform www.mae.ro. La 20 decembrie 2002, Adunarea Generală a ONU a decis, prin Rezoluția 57/249, proclamarea zilei de 21 mai drept Ziua mondială pentru diversitate culturală, pentru dialog și dezvoltare. Prin Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, comunitatea internațională a recunoscut rolul esențial al culturii ca motor al schimbării și al dezvoltării. Atingerea celor 17 obiective ale acesteia va fi imposibilă fără a se lua în considerare forța și potențialul creativ al diversității culturale a omenirii, fără angajarea într-un dialog continuu astfel ca toți membrii societății să beneficieze de dezvoltare.(…) Având la bază drepturile omului, UNESCO consideră că diferențele și diversitatea noastră ne fac mai puternici și că respectarea diversității culturale este esențială pentru promovarea dialogului intercultural, dezvoltare durabilă și pace.
- Din 2001 – Ziua Constanței.
Calendarul zilei 21 mai. 293: Împărații romani Dioclețian și Maximian îl numesc pe Galerius ca Cezar; începe perioada celor patru conducători cunoscută sub numele de tetrarhie.
996: Otto al III-lea în vârstă de șaisprezece ani este încoronat împărat al Sfântului Imperiu Roman.
- 1363: Elisabeta de Pomerania se căsătorește la Cracovia cu împăratul Carol al IV-lea și va fi încoronată luna viitoare ca regină a Boemiei. Căsătoria a ajutat la ruperea colației anti-cehe condusă de Ducele Rudolf al IV-lea al Austriei.
- 1420: În calitate de Regentă, soția regelui Franței, Isabeau de Bavaria, semnează Tratatul de la Troyes, prin care își reneagă propriul fiu, pe Delfinul Carol, recunoscându-l pe ginerele ei, Henric al V-lea al Angliei, drept moștenitor al Coroanei franceze.
- 1502: Insula Sfânta Elena este descoperită de exploratorul portughez João da Nova.
- 1674: Marele hatman al coroanei Jan Sobieski a fost ales rege al Poloniei.
- 1712: Capitala Rusiei a fost mutată de către țarul Petru I de la Moscova la Sankt Petersburg.
- 1814: Se încheie Bătălia de la Arcis-sur-Aube din cadrul Războiului celei de-a Șasea Coaliții. Trupele franceze conduse de Napoleon sunt nevoite să se retragă în fața trupelor austriece conduse de Schwarzenberg.
- 1821: Tudor Vladimirescu, conducătorul Revoluției de la 1821, a fost arestat în tabăra de la Golești și predat lui Alexandru Ipsilanti.
- 1877: Mihail Kogălniceanu a proclamat în Parlamentul României, în numele guvernului, independența – expresie a dorinței întregului popor, primită cu mare bucurie.
- 1881: Clara Barton a înființat serviciul american de Crucea Roșie.
- 1904: La Paris a fost înființată „Federația Internațională de Fotbal” (FIFA).
- 1924: În încercarea de a demonstra superioritatea lor intelectuală comițând „crimă perfectă”, doi studenți bogați de la Universitatea din Chicago, Nathan Leopold și Loeb Richard Junior, l-au răpit și ucis pe Robert „Bobby” Franks în vârstă de 14 ani. Au simulat o răpire, apoi au trimis o notă de răscumpărare familiei victimei.
- 1927: Lindbergh a aterizat la Paris, după primul zbor solitar traversând Atlanticul.
- 1961: A avut loc premiera spectacolului „Cum vă place”, de William Shakespeare, în montarea lui Liviu Ciulei, la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra”, cu Clody Bertola în rolul Rosalindei, moment de referință pentru dezvoltarea teatrului românesc.
Calendarul zilei. 1965: A debutat la Televiziunea Română, emisiunea „Teleenciclopedia” – record de audiență până în anul 1990.
- 1971: A avut loc, la București, prima audiție a compoziției „Masa Tăcerii”, de Tiberiu Olah, lucrare ce încheie tripticul său brâncușian.
- 1972: Pietà a lui Michelangelo din Bazilica Sfântul Petru din Roma este deteriorată de către un vandal bolnav mintal, geologul maghiar Laszlo Toth.
- 1982: Formația de rock Queen a lansat albumul Hot Space.
- 1982: Constantin Dăscălescu este numit prim-ministru al României, succedându-i lui Ilie Verdeț. A demisionat la 22 decembrie 1989, la cererea revoluționarilor care ocupaseră sediul Comitetului Central al PCR.
- 1991: În apropiere de Madras a fost asasinat Rajiv Gandhi, fost prim-ministru al Indiei, supranumit „părintele națiunii”.
- 2000: Ceremonia dezvelirii Monumentului Corneliu Coposu la Alba Iulia, cu ocazia împlinirii a 86 de ani de la nașterea fruntașului țărănist.
- 2003: Un cutremur a lovit nordul Algeriei, omorând mai mult de 2.000 de oameni.
- 2004: A avut loc, la Moscova, prima reuniune la nivel înalt între Federația Rusă și reprezentanții celor 25 de state membre ale Uniunii Europene; a fost semnat un protocol prin care se afirma susținerea Rusiei de către UE pentru aderarea la Organizația Mondială a Comerțului.
- 2004: Comitetul ONU împotriva torturii a cerut explicații Statelor Unite ale Americii și Marii Britanii în legătură cu tratamentele inumane aplicate deținuților irakieni.
- 2005: La Kiev, Ucraina, România, reprezentată de Luminița Anghel și trupa Sistem, s-a clasat pe locul trei la cea de-a cinzecea ediție Eurovision. Câștigătoarea ediției a fost Grecia.
- 2006: Populația Muntenegrului a votat prin referendum separarea de uniunea statală cu Serbia.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
Aurelian Cotinescu – Computer tomograf (CT) și RMN în cadrul Spitalului Orășenesc Găești
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
NATO testează extinderea Brigăzii Rapide în Europa de Est în timpul exercițiului din toamna anului 2025
Curs Operator Introducere, Prelucrare și Validare Date in Târgoviște
Liderii PSD discută strategia partidului la Târgoviște după Conferința Extraordinară a organizației județene