Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, alături de vicepreședintele Alin Manole au efectuat o vizită oficială în provinciile Guangxi și Shaanxi (Republica Populară Chineză), în perioada 9 – 20 septembrie 2017, onorând astfel invitația oficialităților chineze de a participa la evenimentul „China – ASEAN Expo”, una dintre cele mai importante expoziții internaționale, organizată în vederea optimizării cooperării bilaterale în varii domenii de interes ale pieței serviciilor, investițiilor și dezvoltării relațiilor economice, potrivit unui comunicat de presă.
Bucurându-se de participarea a numeroși reprezentanți ai mediului de afaceri din mai multe state, dar și de prezența reprezentanților autorităților regionale și centrale chineze, expoziția s-a desfășurat la Nanning, capitala Regiunii Autonome Guangxi Zhuang, provincie cu care județul Dâmbovița a semnat o înțelegere de cooperare încă din anul 2016.
Cu acest prilej, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița a fost primită la Nanning și a purtat discuții privind dezvoltarea colaborării dintre cele două părți cu domnii Chen Wu – guvernatorul Provinciei Guangxi Zhuang, și Yang Daoxi – vicepreşedintele Comitetului Permanent al Congresului Popular din Guangxi. La întâlnire au participat și alți reprezentanți ai conducerii și departamentului de relații externe al Congresului Popular din Guangxi. Au fost abordate în acest sens subiecte din domeniile cultural, științific, educațional, turistic și, nu în ultimul rând, cel economic, delegația dâmbovițeană obținând promisiunea, pentru următoarea ediție a evenimentului „China – ASEAN Expo”, a două standuri de prezentare gratuite pentru agenții economici din județul Dâmbovița.
Referitor la întărirea relațiilor bilaterale de cooperare, reprezentanții Consiliului Județean Dâmbovița au fost primiți și au purtat discuții și cu oficialitățile din Guilin, oraș din provincia Guangxi, dar și cu oficialitățile din Shaanxi – interesate de posibilitatea realizării, de către antreprenori chinezi, a unor investiții în zona montană a județului Dâmbovița.
Acestea vizează infrastructura rutieră și industria de servicii, zona de interes fiind Moroeni – Padina – Peștera. În acest sens, autoritățile din Shaanxi și-au exprimat dorința de a efectua o vizită de lucru în județul Dâmbovița, în viitorul apropiat. La nivel educațional, se urmărește încheierea unor parteneriate privind schimburile de experiență între Universitatea Valahia Târgoviște și universități din Guilin.
La discuțiile purtate cu membrii delegației române, orașul Guilin a fost reprezentat de domnii Ban Songtao, secretar adjunct al Comitetului Municipal din Guilin, și Lan Yan, viceprimar al Guvernului Popular din Guilin, iar din partea provinciei Shaanxi au participat domnii Li Mingyuan, primarul Guvernului Popular Municipal din Weinan, și Yao Hongjuan, director general al Biroului de Afaceri Externe din cadrul Guvernului Popular din Shaanxi, alături de alți reprezentanți din cadrul departamentelor de specialitate în domeniile economic, investițional, comunicare.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, este încrezător de faptul că dezvoltarea relațiilor dintre cele două regiuni poate fi consolidată, în viitor, în domeniile mai-sus amintite.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
CAMPANIA ”VIAȚĂ PENTRU MAREA FAMILIE DE PACIENȚI” ȘI STILUL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS
Tema acestui an este : Sănătatea mintală în situații de urgență umanitară
Lansarea coaliției „București – HPV Free City”
Top 5 suplimente pentru o digestie sănătoasă
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
100 de studenți au participat la un seminar de educație financiară în cadrul World Investor Week 2025
Cum să îți asiguri locuința pentru o protecție completă și liniște pe termen lung
Rețelele sociale contribuie la creșterea singurătății și izolării