De fiecare dată când ceri ceva, ție cere-ți! Ești cel mai aproape de Tine.

Ideile de anvergură sperie precum calamitățile. Schimbările ce pot aduce bun, bine, coerență, congruență în viețile noastre sunt de natură să alarmeze oamenii ca atunci când scoți din mediul său un parazit (anume propriile noastre defectuoase apucături) învățat să paraziteze (să ne macine, erodeze ființa), dar chiar dacă sunt destui astfel de „paraziți”, rolul ideilor avangardiste este să înscăuneze schimbarea majoră luând punct cu punct, om cu om, defect cu defect, până la atât cât ajunge ideea să cuprindă, acopere, atingă în forța ei.

Voiam să spun cu asta că dacă trăim într-o atmosferă total viciată de propriile noastre noxe generate de lăuntricul neaerisit, gol de valoare reală și pe care încă refuzăm să-l periem, scuturăm, împrospătăm, nu înseamnă că schimbările nu au loc, ba ele se propagă, chiar dacă noi, îndărătnici, refuzăm schimbări, că ne e cald în mlaștină- mormoloci; ne-am obișnuit cu ea, e mediul nostru. În ciuda faptului că ținem cu dinții de răutatea noastră, perseverând în a ne face loc invaziv, totuși ea, schimbarea, se strecoară timid dar ferm să aducă noul, bucuria, Lumina pe care nu mă opresc din a o slăvi, pentru că ea, Lumina, este șansa noastră de a scăpa din întunericul necunoașterii.

„Să se facă Lumină!”

În casa fiecăruia Lumină să se facă!

Inerția de a rămâne în întuneric nu se datorează neapărat unei insuficiențe sau îndărătnicii, dar poate că mai mult faptului că nu conștientizăm întunericul în care ne aflăm. Nu conștientizăm nici beneficiile ieșirii din necunoaștere, așa, cu pași mici, mărunți dar străduiți, pe Calea către noi înșine. Spun asta cu Iubire și pentru că știu că putem cere mai mult de la noi, dacă vrem. Nu suntem niște neajutorați. Avem înzestrări necuprinse de la Natură, ca niște firimituri de Necuprins ce suntem. Dorința de a lucra asupra noastră însă nu vine din exterior, cei care te văd, te știu, îți propun să îți fii, doar că nu îți va impune nimeni ca viața ta să ia cotitura crucială, nu te va obliga nimeni la benefic dacă tu alegi frigul, somnul conștiinței, limitarea, bezna, tina din caracter.

Dacă totuși înțelegi că fiindu-ți bine, îți poate fi cu mult mai bine, dacă începi să vezi la tine lucruri care îți sunt împovărare și vrei să te descotorosești de poveri, începe să lucrezi asupra ta, cu dalta sculptează Omul care poți fi. Cu inima creează un alt Eu, dar curat, bun, frumos, înalt (spiritualmente). Dă la iveală dinlăuntrul tău comorile ce zac pe fundul oceanului nesondat. Tu ești propria ta comoară. Nestematele pe care le porți în/cu tine -fără măcar ca tu să bănuiești despre asta- sunt inestimabil de valoroase. Ele Pot, deci Tu! Ele Au, deci Tu! Ele Știu, deci Tu!

Ar mai fi ceva de adăugat: să nu uiți Iubirea, Iertarea, Compasiunea pentru tot! Nu din alt motiv, dar să fii „înarmat”, că doar e o „luptă”, cu adevărat acea luptă care merită osteneală și fără de care „riscăm să murim captivi” (Cristi Iordache) în propria noastră neputință indusă, voită, asumată.

De fiecare dată când ceri ceva, ție cere-ți!

Ești cel mai aproape de Tine.

(Dana Staicu -30 noiembrie 2017).

Dana Staicu

Absolvent Liceu de Arhitectură și Sistematizare- București- 1986;
Absolvent Școala Postliceală Sanitară-FUNDENI- București- 2009;
Scriitor, artist, autodidact.

Distribuie acest articol Oficial Media