GRUPUL PARLAMENTAR PSD
DECLARAȚIE POLITICĂ
Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor senatori,
Agenda publică a fost acaparată de diverse subiecte, printre care și cel referitor la situația economică a României. Prezentat așa cum era de așteptat într-o manieră negativistă, pompieristică, astfel încât să se genereze, la nivelul societății, emoții și stări cu rol perturbator.
Nu voi întra într-o polemică cu colegii parlamentari care, probabil, orice reușită a guvernului PSD-ALDE trebuie prezentată în tonuri de gri.
Însă, nu putem ignora comunicarea oficială a Institutului Național de Statistică, din data de 9 februarie 2018, care evidenția faptul că „În luna decembrie 2017, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 3.662 lei, cu 6,8% mai mare decât în luna noiembrie 2017”. Cu alte cuvinte, salariul mediu nominal brut a crescut cu 6,8%/. La fel și salariul mediu nominal net. Nu cu 6,8%, ci cu 6.7%.
Și, pentru a reveni cât mai în concret, cu voia dumneavoastră repet două procente, respectiv: 11,7% și 8,1%. Primul procent reprezintă creșterea, în întreaga economie, a mediei salariilor comunicată de Institutul Național de Statistică ca raport între luna decembrie 2017 și decembrie 2016. Al doilea procent: 8,1%! Atât este câștigul salarial real, pentru aceiași perioadă, decembrie 2017 vs. decembrie 2016. Adică, puterea efectivă de cumpărare a românilor salariați – la stat și privat – a crescut în medie cu 8 lei la fiecare 100 de lei.
Cu alte cuvinte, chiar dacă este dureros pentru unii colegi parlamentari, guvernarea PSD-ALDE demonstrează, cât se poate de concret, și-a îndeplinit angajamentul programului asumat în fața românilor – mai mulți bani în buzunare și viață mai bună; program de guvernare în baza căruia românii ne-au oferit votul de încredere.
Nu doar autoritățile statului român evidențiază această realitate. O spun, cu subiect și predicat, și organisme internaționale. În acest context, Banca Mondială anunţa că se aşteaptă ca România să raporteze pentru 2017 o creştere a PIB de 6,4%, faţă de 4,4%, previzionată în iunie, în timp ce Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit de la 4,2% la 5,5%, estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2017, în raportul „World Economic Outlook”. Sunt realități pe care nu putem să le ignorăm.
În lumina acestei abordări negativiste pe care unii colegi parlamentari o propagă în spațiul public, am asistat și încă mai asistăm la narativul potrivit căruia „creșterea economică a României este susținută de consum”. Nimic mai fals. Și, afirm cu toată responsabilitatea: anul de creștere economică a României este susținut puternic de industrie și exporturi. Acest lucru indică o creștere economică sănătoasă în timpul guvernării PSD-ALDE. Pe ce mă bazez când fac această afirmație? Pe cifre și date statistice, și nu pe vorbe.
Concret, cifra de afaceri în industrie a crescut cu 11,7%, în 2017 față de 2016. Cel mai puternic avans (+20,5%) l-a avut industria extractivă, urmată de industria prelucrătoare (+11,5%). De asemenea, performanța industrială este evidențiată și de evoluția comenzilor noi. Astfel, industria prelucrătoare a avut cu 12,9% mai multe comenzi noi, în 2017, față de anul precedent.
România a înregistrat exporturi totale de 62,64 miliarde de euro, ceea ce înseamnă o creștere cu 9,1% în 2017 comparativ cu 2016, în timp ce importurile s-au ridicat la 75,5 miliarde de euro.
Este de subliniat faptul că o mare pondere a exporturilor (79,6%) reprezintă produse ce înglobează valoare adăugată mare, respectiv mașini, echipamente și alte produse manufacturate. Acest lucru se traduce prin competitivitate.
În privința importurilor, cea mai mare parte (69,2%) este formată din produse necesare proceselor tehnologice din economie (mașini, echipamente, produse manufacturate) fapt care demonstrează că investitorii vor să își dezvolte afacerile în România pentru că au încredere în economie și se bucură de un mediu de business atractiv.
Prin urmare, realitatea contrazice încă o dată propaganda că România s-a dezvoltat doar pe consum. Creșterea industrială reflectă o creștere economică sănătoasă.
Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor senatori,
Datele statistice și cifrele oficiale demonstrează, fără echivoc, faptul că guvernarea PSD-ALDE își onorează angajamentele cu care s-a prezentat în fața românilor. Contrar propagandei care susținea că toată creșterea economică a fost pe împrumuturi, EUROSTAT arată că România este a 5-a țară cu cea mai mică datorie guvernamentală din Uniunea Europeană.
În lumina acestei realități, ce ar fi stimați colegi dacă, în locul declarațiilor politicianiste, panicarde și lipsite de acoperirea faptelor și realităților, ați da dovadă de responsabilitate politică și v-ați alătura eforturilor guvernării de a obține rezultate și mai bune. Jocul politic nu se traduce doar printr-o încleștare și luptă cu miză zero. Jocul politic înseamnă, printre altele, și să ne respectăm angajamentele asumate din poziția în care cetățenii au apreciat că trebuie să o ocupăm. Ca social-democrat, consider că, în activitatea politică, trebuie să primeze respectarea angajamentelor asumate, interesul cetățeanului și nu chestiunile contextuale, benefice în plan personal și al imaginii.
Vă mulțumesc,
Senator Adrian ȚUȚUIANU

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Trump se teme de scurgerea de informatii – spioni la nivel inalt
Șapte lucruri pe care nu le știi despre păstrarea unui război – Visul afaceriștilor
Reacțiile oficialilor ruși la posibila furnizare de rachete Tomahawk Ucrainei – o linie roșie traversată?
Trump autorizează lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva Rusiei – o schimbare în strategia SUA față de Ucraina
Un bărbat și două femei din Târgoviște, cercetați pentru punerea în circulație de bancnote falsificate, înșelăciune și tentativă la înșelăciune
Banii cash sunt esențiali în situații de criză, spune Banca Centrală Europeană
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Sfecla roșie – aliatul tău pentru o circulație sangvină sănătoasă
Transparența nu mai este opțională, ci o regulă obligatorie
Beneficiile saunei uscate în confortul căminului tău
Lista aditivilor alimentari recunoscuți ca fiind toxici și interziși în anumite țări
Bunicile noastre și relația cu mâncarea. Cum revenim la esențele simple ale vieții
Cum se pot elimina în mod natural plumbul, mercurul, cadmiul și arsenicul
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Universitatea „Valahia” are o nouă bază sportivă: investiție de aproape 9 milioane de lei
Cybersecurity, masteratul cu cea mai mare concurență de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a UPT
Noul an universitar a început la Universitatea „Valahia” din Târgoviște