Conacul bântuit din apropierea Timişoarei

Undeva prin pusta Banatului, nu departe de Timişoara, spre Utvin,  în mijlocul câmpiei, se mai pot zări  ruinele unui conac, nepăsare a autorităţilor atât locale, cât şi judeţene, care au distrus această ţară.

Conacul Roney, căci despre el este vorba, era o emblem a zonei Banatului, iar în zilele lui de glorie, se puteau zări prin ferestrele mari si luminoase, cu cât gust erau mobilate interioarele: o bibliotecă imensă din lemn masiv, mobila luxoasă din camere, dormitoarele de lux şi  multe obiecte de décor, toate  aduse din străinătăţuri. Curtea conacului,  era de fapt un parc ce îl înconjura, cu arbori seculari sau copaci de esenţă rară.

Despre conac se spune că ar fi bântuit şi  ăsta ar fi rezultatul unei poveşti de dragoste cu  sfârşit tragic.

Dar să vedem ce zice povestea. Povestea celor care îşi mai amintesc şi ei.

“Fiica unuia dintre nobilii care au stăpânit conacul s-a îndrăgostit de un tânăr frumos, dar sărac. Se întâlnea cu el, pe ascuns, în parcul ce înconjura conacul. Până când tatăl fetei i-a surprins şi l-a împuşcat pe băiat. Fiica nobilului atunci  ar fi pornit călare spre malul Timişului, să-şi caute iubitul, şi s-a înecat în apele învolburateale râului .

De atunci, fantoma tinerei bântuie conacul, în nopţile întunecate la ferestre putându-se observa lumini ori câte o siluetă stranie”.

Ca mai toate conacurile care au ajuns pe mâna comuniştilor, care le-au transformat în ferme ale IAS-ului, nici acesta nu a scăpat, pe vremuri fiind  cunoscut şi sub numele de ferma Olaru. Conacul adăpostea birourile acestuia, dar şi o şcoală cu clasele I-IV, cu predare simultană pentru copiii angajaţilor şi, din când în când,se mai trăgea câte un chef de pomină  în cinstea celor veniţi de la judeţ , sau de la centru.

După destrămarea IAS-urilor, conacul a devenit adăpost temporar al ciobanilor, dar şi a amatorilor de aventuri tari.

Nici cei de la judeţ nu au fost interesaţi de astfel de comori, ci doar de propiile buzunare, dar nici cei de la Pimărie nu şi-au dat interesul, aşa că încet , încet a început degradarea conacului.

A cedat acoperişul, au căzut tavanele, cu podelele putrezite ajungi în beci, zidurile sunt tot mai  scorojite , iar vegetaţia sălbatică a început să îmbrace o ruină, faţă de care şi acum autorităţile sunt nepăsătoare.

Unul dintre cei mai bogaţi propietari ai conacului este cunoscuta familie a baronilor de Ronay, care erau originari din Bavaria.

Membrii acesteia s-au stabilit la început în Tirol,  apoi, János Jakab a ajuns în Ungaria, unde în 1714 a fost innobilat cu titlul de baron, şi în cele din urmă în comitatul Torontalului.

Au mai existat şi alţi proprietari cum ar fi  Mihai Acxel de Zombor şi Valentin Watz, urmaţi de proprietarii de pământuri din Utvin: Olah Miclos, Mihail Oexel, baronul de Ronay.

Se pare că baronul de Ronay ar fi fost ultimul propientar, despre care se zice că era foarte bogat, şi foarte cult şi citit, fiindcă deţinea  o bibliotecă valoroasă de circa 4.000 de volume.

Conacul Ronay în vremurile bune avea parchet din esenţe rare, sobe din teracotă pline de ornamente, uşile aveau feronerie complicată, şi majoritatea intrărilor în  încăperi  erau boltite.

La conac se organizau destul de des partie de vânătoare, deoarece se spune că propietarii conacului erau vânători împătimiţi, partied la care luau parte toţi moşierii din zonă, ba chiar şi aristocraţia din oraşele învecinate.

Gustul de frumos şi dragostea de natură a făcut pe unul dintre propietari, ce era pasionat de botanică, să planteze în jurul concului soiuri rare de copaci, despre care în ţară nici nu se auzise. Curtea era plină de rondouri de flori, dar şi un bazin cu peşti coloraţi iar iedera  îl îmbrăca în zilele toride de vară, păstrându-i răcoarea interioară  dintre zidurile groase ale clădirii.

Stejarel Ionescu

Jurnalist, scriitor, editor, terapeut

Distribuie acest articol Oficial Media