În România, 5% dintre accidentele rutiere mortale sunt produse ca urmare a consumului de alcool, în contextul în care rapoartele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii înregistrează o rată de 8,7 decese într-un an la 100.000 de locuitori.
În acest context, psihologul Lenke Iuhoş împreună cu Asociaţia de Psihologie şi Siguranţă Rutieră – Psihotrafiq, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj şi Medicom demarează luni, 16 iulie 2018, începând cu ora 11, la Cluj Napoca, (în parcarea din faţa Ştrandului Sun, de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918), campania “Alcoolul la volan este un … accident!”, menită să-i informeze şi să-i conştientizeze pe şoferi asupra riscurilor la care se expun, atât ei, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, atunci când se urcă la volan în stare de ebrietate.
Proiectul de responsabilizare socială face parte dintr-o campanie mai amplă iniţiată de o echipă de psihologi şi inspectorate de poliţie din mai multe judeţe. În cadrul campaniei, vor fi împărţite de odorizante şi stickere cu mesajul “Politicos în trafic”!
Care sunt simtompele în funcţie de gradul alcoolimiei?
Potrivit psihologului Lenke Iuhoş, reacţiile la volan ale şoferilor încetinesc simţitor direct proporţional cu creşterea alcoolemiei Astfel, la o alcoolimie de 0,3 la mie, şoferului i se înceţoşează imaginea şi nu mai estimează corect distanţele, la o alcoolimie de 0,5 la mie, i se micşorează viteza de reacţie şi nu mai estimează corect viteza cu care conduce. La o alcoolimie de 0,8 la mie, imaginea scade din claritate cu 10-20%, iar la o alcoolemie de 1,1 la mie, acuitatea vizuală se reduce cu 20-30 de procente, timpii de reacţie cresc semnificativ, are tulburări de echilibru, nu poate vorbi coerent şi capacitatea de a conducere este serios afectată.
“Datorită campaniilor de responsabilizare socială organizate în parteneriat cu PsihoTrafiQ – iniţiatorii de facto ai proiectului – am reuşit, în timp, să conştientizăm un număr din ce în ce mai mare de şoferi din România cu privire la factorii de risc în trafic, printre care şi consumul la alcool, care reprezintă, de altfel, unul dintre cele mai mare frecvente cauze ale producerii accidentelor mortale. Şi în acest an, ca şi în anii trecuţi, ne dorim să interacţionăm cu cât mai mulţi şoferi, să le prezentăm riscurile reale la care s-ar putea expune şi să le oferim odorizante de maşină cu titlul campaniei şi, de asemenea, stickere pentru lunetă sau pentru parbriz cu mesajul Politicos în trafic!, îndemn care sperăm să fie interiorizat de tot mai mulţi şoferi din România”, declară psihologul Lenke Iuhoş.

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Rotary Club Târgoviște: Magia Crăciunului – bucuria de a dărui
Taxele și impozitele locale, majorări de până la 80% de la 1 ianuarie 2026
Cum va fi vremea de Crăciun în România
Grupuri de firme după acționariat: De la o firmă la datele financiare cumulate ale grupului
Gabriel Purcaru despre situația apei potabile la Moreni: Progrese mari, dar provocări rămase în suspans
Program evenimente în Orășelul lui Moș Crăciun de la Târgoviște
SPIRITUALITATE
O analiză lucidă asupra haosului major prin care trece omenirea, astăzi, când suprimarea e definită ca salvare
Oamenii intuitivi, cei care simt mai mult, au o conexiune profundă cu energia și emoțiile celorlalți
Canonizarea Sfântului Ardealului Arsenie Boca pe 28 noiembrie la PRISLOP
Cea mai puternică erupție solară din 2025. Cum ne va afecta pentru următoarele zile
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Uleiul de morcov — soare lichid pentru piele și suflet
Bine de știut: de ce saboții medicali sunt o necesitate în profesiile medicale?
Noi măsuri de prevenție în domeniul sănătății
Durerea de măsea în sarcină
România va avea registere naționale de screening
Cum influențează acizii grași Omega-3 sănătatea inimii
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Alexandru Alexandrescu: Zile pline de emoție, omagiu și gând de speranță
Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița, mesaj de sărbători
Rotary Club Târgoviște: Magia Crăciunului – bucuria de a dărui